Zone închise pentru suporterii EURO 2020. Se prelungesc restricțiile anti-pandemie

Se prelungesc restricțiile anti-pandemie. Evenimentele publice vor fi limitate la 1.000 de persoane, cafenelele și restaurantele se vor închide pe timpul nopții. De asemenea, se vor închide chiar și zonele pentru suporteri amenajate pentru Campionatul European de fotbal EURO 2020.

Se întâmplă în Rusia, acolo unde numărul infectărilor cu Covid-19 a crescut alarmant.  Moscova prelungește restricțiile și închide anumite zone.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin spune că restricțiile anti-pandemie se vor prelungi până pe 29 iunie.

Conform Reuters,  Moscova se confruntă cu o nouă variantă de coronavirus mai agresivă și mult mai infecțioasă.

„Cel mai probabil, ne confruntăm cu variante noi, mai agresive şi cu răspândire mai rapidă(…)Este triplu, este o dinamică imensă pe care nu am observat-o în valurile anterioare”, a spus Sobianin.

La Moscova, cazurile depistate zilnic au crescut în câteva zile de la 3.000 la 7.000 şi ar putea depăși chiar și 9.000.

Moscova a decis recent vaccinarea obligatorie a tuturor celor care lucrează cu publicul.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI