Preşedintele Klaus Iohannis merge cu bicicleta la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis merge cu bicicleta la Palatul Cotroceni, alăturându-se astfel campaniei Vinerea Verde, care încurajează utilizarea transportului alternativ pentru deplasare.

La sosirea la Palatul Cotroceni, la ora 9.00, preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să facă declaraţii.

Campania „Vinerea Verde” a fost lansată, în 12 martie, de Ministerul Mediului, cu scopul de a reduce poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe, încurajând transportul alternativ spre şi de la serviciu. Atunci, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a mers la serviciu cu metroul, cel al Culturii Bogdan Gheorghiu a mers pe jos şi a folosit metroul, în timp ce ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cel al Energiei, Virgil Popescu, şi cel al Muncii, Raluca Turcan, au folosit maşini electrice.

Tot în 12 martie, premierul Florin Cîţu a afirmat că a ajuns pe jos la Palatul Victoria, făcând 15 minute. La rândul său, vicepremierul Dan Barna a mers pe jos la muncă, spunând că nu este prima dată când face acest lucru.

Unii dintre miniştri au continuat să folosească mijloace alternative de transport şi în zilele de vineri care au urmat lansării campaniei.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI