Incendiu într-un spital cu bolnavi de COVID-19, în India: 13 persoane au murit

13 bolnavi de COVID-19 au murit, în această dimineaţă, într-un incendiu produs într-un spital de la periferia metropolei indiene Mumbai. Pentru a doua zi consecutiv, India a raportat cel mai mare număr de persoane infectate cu Covid-19 din lume,  depășind 330.000 de noi cazuri, în vreme ce numărul deceselor înregistrate în doar 24 de ore a ajuns la un nivel record de peste 2.263. Sistemul sanitar este în prag de colaps, cu o penurie de oxigen, medicamente şi paturi disponibile în spitale.

Potrivit presei internaționale, incendiul de la spitalul Vijay Vallabh, aflat la periferia Mumbaiului, s-a declanşat în jurul orei locale 03:00 (21:30 GMT joi) și a fost stins între timp. Până în prezent nu se cunosc cauzele producerii acestuia, cauzele fiind în curs de investigare.

Potrivit autorităților, șaptesprezece pacienţi se aflau în unitatea de Terapie intensivă a spitalului atunci când a fost declarat incendiul, iar 13 dintre ei au murit şi ceilalţi patru au fost transferaţi la alte spitale.

Situația este cu atât mai dramatică, cu cât, în urmă cu doar două zile, alți 22 de pacienţi infectați cu virusul Sars-CoV-2 au murit într-un alt spital, tot în statul Maharashtra, din cauza unei pene în alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor ce a durat timp de aproximativ o jumătate de oră. Tragediile nu se încheie aici. La începutul acestei luni, alţi patru bolnavi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu ce a avut loc la o clinică privată din Maharashtra, după ce în martie un foc declanşat într-un spital din Mumbai făcuse 11 victime.

India se confruntă, în prezent, cu o creştere exponenţială a infectărilor cu virusul Sars-CoV-2, cu aproape 4 milioane de cazuri noi de la începutul lunii, cauzate mai ales de o „dublă mutaţie” a virusului şi de evenimente de masă, precum sărbătoarea hindusă Khumb Mela.

Situația dramatică generată de numărul uriaș de infectări cu Covid-19 este dublată de criza de oxigen, medicamente şi paturi disponibile în spitale, lucru recunoscut și de autorități.

Prim-ministrul indian Narendra Modi are programate, astăzi, cel puţin trei reuniuni de criză consacrate aprovizionării cu oxigen a spitalelor şi disponibilităţii medicamentelor de primă necesitate.

Capitala New Delhi continuă să fie printre zonele cele mai afectate, raportând sute de mii de cazuri noi de infectare şi numeroase spitalizări în ultimele zile. Oficialii din Sănătate trag un semnal de alarmă, susținând că majoritatea spitalelor sunt pline și rămân fără oxigen chiar și de la o oră la alta.

Sursa: Realitatea de Diaspora

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI