Avertisment: UE trebuie să reducă consumul de gaze cu 15% în contextul întreruperii furnizării de gaze ruseşti, anunţă Comisia

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, planul european de reducere a cererii de gaze, menit să asigure că cele 27 de state membre pot gestiona o eventuală întrerupere totală a furnizării gazelor ruseşti.

Potrivit planului, consumul de gaze va fi redus în întreg blocul cu 15% de la 1 august 2022, până la 31 martie 2023 din cauza îngrijorărilor că UE va avea dificultăţi nu numai să umple capacităţile de stocare a gazelor înainte de debutul iernii, dar şi pentru a asigura provizii suplimentare în lunile mai reci, relatează Euronews.

Comisia a propus, miercuri, un nou instrument legislativ şi un plan european de reducere a cererii de gaze, pentru a reduce consumul de gaze în Europa cu 15% până în primăvara viitoare.

Toţi consumatorii, administraţiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie şi industria pot şi ar trebui să ia măsuri pentru economisirea gazelor. Comisia va accelera, de asemenea, lucrările privind diversificarea aprovizionării, inclusiv achiziţionarea comună de gaz pentru a consolida posibilitatea Uniunii de a se aproviziona cu surse alternative de gaze.

Comisia propune un nou regulament al Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze, bazat pe articolul 122 din tratat. Noul regulament ar stabili obiectivul ca toate statele membre să reducă cererea de gaze cu 15% între 1 august 2022 şi 31 martie 2023.

Pentru a ajuta statele membre să realizeze reducerile necesare ale cererii, Comisia a adoptat un plan european de reducere a cererii de gaze, care stabileşte măsuri, principii şi criterii pentru reducerea coordonată a cererii.

Planul se concentrează pe înlocuirea gazului cu alţi combustibili şi pe economiile generale de energie în toate sectoarele. Acesta îşi propune să protejeze aprovizionarea gospodăriilor şi a utilizatorilor esenţiali, cum ar fi spitalele, dar şi industriilor decisive pentru furnizarea de produse şi servicii esenţiale pentru economie, precum şi pentru lanţurile de aprovizionare şi competitivitatea UE.

Planul oferă statelor membre instrucţiunii pe care să le ia în considerare atunci când planifică reducerea.

Planul de reducere a cererii de gaze propus de Comisie se bazează pe consultări cu statele membre şi industria gazelor.

În cazul în care este posibil, ar trebui să se acorde prioritate trecerii la surse regenerabile sau la opţiuni mai curate, cu emisii mai reduse de sau mai puţin poluante. Cu toate acestea, trecerea la cărbune, petrol sau energie nucleară poate fi necesară ca măsură temporară, atât timp cât se evită blocarea pe termen lung a carbonului.

Un alt pilon important al economisirii energiei este reducerea încălzirii şi răcirii. Comisia îndeamnă  statele membre să lanseze campanii de promovare a conştientizării în rândul cetăţenilor pentru a promova reducerea consumului de încălzire şi răcire la scară largă şi să pună în aplicare ”Comunicarea privind economisirea energiei” a UE, care conţine numeroase opţiuni în ceea ce priveşte economisirea pe termen scurt. De pildă, statele membre ar putea impune o scădere direcţionată a încălzirii şi răcirii în clădirile administrate de autorităţile publice.

Planul de reducere a cererii va ajuta statele membre să identifice şi să prioritizeze, în cadrul grupurilor lor de consumatori ”neprotejate”, cei mai critici clienţi sau instalaţii pe baza considerentelor economice generale şi a următoarelor criterii: importanţa critică din punct de vedere social, lanţuri de aprovizionare transfrontaliere, deteriorări ale instalaţiilor şi osibilităţi de reducere a gazelor şi înlocuirea produsului/componentei.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI