Securitatea la Marea Neagră, prioritate pe agenda externă
Înainte de a intra în detaliile politicii interne, s-a discutat despre mizele strategice ale României în regiune. Într-un context geopolitic tensionat, atenția se îndreaptă către întărirea parteneriatelor internaționale.
„În primul rând, sunt în drum către Polonia. Mâine o să fie o întâlnire a summitului Flancului Estic și… e important pentru România, pentru că e vorba de protecția față de drone și față de amenințări în general din partea Rusiei. Și e important pentru noi să subliniem că trebuie să aducem capabilități și în sud și, în special, la Marea Neagră. Și dacă era în drum, am fost invitat și m-am oprit la o cină cu organizatorii de la Techsylvania.”
Pe plan intern, negocierile pentru viitorul Palat Victoria au intrat în linie dreaptă. Deși partidele nu vor face toate parte din aceeași coaliție executivă, s-a conturat deja o direcție clară privind arhitectura viitoarei guvernări.
„Legat de desemnarea premierului, am avut, după cum știți, o rundă de discuții ieri și a concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară. Și acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru… a susține din… fără a face parte din guvern, a susține guvernul minoritar. Cam aici suntem și sper să fie serioși să închidem cât de curând.”
Decizia finală este așteptată la sfârșitul săptămânii
Calendarul politicii dâmbovițene este strâns, iar formațiunile politice au la dispoziție doar câteva zeci de ore pentru a-și armoniza pretențiile și condițiile înainte ca propunerea oficială să fie asumată.„Ar trebui ca mâine să discute ei între ei și vineri să vină la mine cu concluzia. Haideți să vedem ce agreează partidele.”
VIDEO