Tragerea la sorţi pentru ediţia 2026/2027 a Ligii Naţiunilor la fotbal este prevăzută pentru 12 februarie la Bruxelles, când va avea loc şi al 50-lea Congres ordinar al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), conform DPA.
Faza ligii este prevăzută să înceapă pe 24 septembrie 2026, în timp ce turneul Final Four este programat în perioada 7-15 ianuarie 2027.
Dacă UEFA nu va opera modificări, prima urnă valorică va include deţinătoarea titlului, Portugalia, precum şi Franţa, Germania şi Spania.
UEFA nu a anunţat încă oficial în ce măsură Liga Naţiunilor va fi relevantă şi pentru calificarea la EURO 2028 din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda.
Agenda Congresului include prezentarea raportului economic 2024-2025, care evidenţiază succesul noului format pentru competiţiile de club, care a sporit atractivitatea sportivă şi a stimulat creşterea financiară.
Documentul indică faptul că veniturile totale au depăşit 5 miliarde de euro pentru prima dată într-un an fără Campionatul European: cu 737 de milioane de euro mai mult decât în 2023-24, dacă se exclud veniturile de la EURO 2024 din Germania.
Conform raportului, competiţiile de club au reprezentat 88% din acest total, în timp ce competiţiile echipelor naţionale au contribuit cu 10%. Centralizarea drepturilor comerciale continuă să ofere venituri stabile, vânzările cumulative din media şi sponsorizări fiind prognozate la 3 miliarde de euro pentru ciclul 2022-2028, cu 130 de milioane de euro mai mult decât în ciclul precedent.
Din totalul de 5 miliarde de euro reprezentând venituri, 3,9 miliarde de euro au fost distribuite între cluburile şi federaţiile participante la competiţii, în conformitate cu angajamentul de a reinvesti în fotbalul european.
AGERPRES
