DJOKOVICI, MESAJ CLAR DESPRE RETRAGERE: „EXISTĂ OAMENI CARE ÎȘI DORESC SĂ MĂ OPRESC, DAR ASTA NU SE VA ÎNTÂMPLA”

Novak Djokovici, prezent la turneul demonstrativ Six Kings Slam din Arabia Saudită, a risipit toate zvonurile privind retragerea sa. Tenismanul sârb a declarat că „longevitatea” este una dintre marile sale motivații și că vrea să vadă cât de departe poate merge în tenis.

Câștigătorul a 24 de titluri de Mare Șlem i-a dat ca exemple pe Cristiano Ronaldo, care joacă la 40 de ani, și pe LeBron James, care împlinește 41 de ani în decembrie. „Să-i văd pe LeBron și Ronaldo jucând până la 40 de ani este o inspirație pentru mine”, a spus Djokovici.

„Există oameni care își doresc să mă retrag curând, dar asta nu se va întâmpla”, a subliniat sportivul, care îl va înfrunta pe Jannik Sinner în semifinalele turneului saudit.

Djokovici, în vârstă de 38 de ani, a amintit și de începuturile grele ale carierei sale. „Vin dintr-o țară devastată de război. Tatăl meu mi-a dat o bancnotă de zece dolari când aveam 12 ani și mi-a spus că asta era tot ce aveam. Dacă voiam să joc tenis, trebuia să mă perfecționez”, a povestit el.

„Tatăl meu a crezut în mine mult mai mult decât mine însumi. Când am spus că vreau să devin numărul unu mondial într-o țară fără tradiție în tenis, oamenii râdeau. Sunt dovada că orice este posibil”, a adăugat campionul sârb.

Djokovici a mai spus că trecutul său și sacrificiile familiei l-au inspirat și i-au format caracterul, iar tenisul modern îl motivează să continue la cel mai înalt nivel.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI