FESTIVAL CARITABIL DOOMFEST 2.0 2024. COLOR THE VILLAGE – VOLUNTARII SE REUNESC PENTRU A DA VIAȚĂ ȘI CULOARE UNUI SAT DIN BANAT

„DoomFest 2.0 2024” – Motocicliștii vin în sprijinul Asociației Acasă în Banat. Festivalul caritabil “DoomFest 2.0 2024” va susține Asociația Acasă în
Banat, cu proiectiul Color the Village/Colorează Satul – Festivalul Faptelor Bune. 

Doomstriker LEMC Banat (Club Moto Law Enforcement) și Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara și-au unit forțele și oferă ajutor. Pentru a obține fondurile necesare implementării proiectului Color the Village 2025, în zilele de 20 și 21 septembrie 2024 va fi organizat, la „Hanul Kilometrul 6” (Calea Aradului, Dn.69 – Km.6, după sensul giratoriu de la Ikea pe direcția de deplasare către intersecția cu centura/ieșirea din oraș către Arad), un eveniment caritabil.

 
 

În luna iunie 2025, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui sat din Banat.

 
 

Obiectivul este același, după cum ne-au învățat deja cei de la Asociația Acasă în Banat: se vor zugrăvi și reabilita case din mediul rural din Banat, în 3 zile!

Prima ediție a avut loc în 2019 în județul Caraș Severin, în localitatea Eftimie Murgu. A doua ediție a avut loc în 2020 în Racovița, județul Timiș, cea de a treia în 2021, la Ilidia (CS), cea de-a patra, în 2022, la Fărășești (TM) și ce-a de-a cincea la Valeapai (CS). În 2024 Asociația Acasă în Banat a ales să intervină în localitatea Altringen din județul Timiș, unde a schimbat fața a 30 de case.

 
 

”Ne dorim ca alături de comunitățile de motocicliști, de prietenii noștri de la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” să vină sute de timișoreni care înțeleg că doar împreună putem facem mult bine. Iar binele, în acest caz, înseamnă susține susținerea Asociației Acasă în Banat, cu proiectiul ”Color the Village/Colorează Satul” – Festivalul Faptelor Bune.

Îi așteptăm pe toți cei cu inimă mare să vină la evenimentul nostru caritabil. Vom avea o paradă moto, vom avea muzica rock, folk și jazz&oldies. Am pregătit numeroase surprize pentru copii. Bineînțeles nu vor lipsi celebele zone destinate pentru kids&fun și food&drinks, iar banii pe care îi vom strânge în cadrul acțiunii îi vom folosi pentru proiectul implementarea proiectiului ”Color the Village2025”, în luna iunie 2025, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui sat din Banat”, spune Attila Hajdu – președinte Doomstriker LEMC Banat (Club Moto Law Enforcement).

Clubul Doomstriker LEMC ROMANIA este format din oameni ai legii pentru care sunt la fel de importante pasiunea pentru motociclism și misiunea de a contribui la tot ceea ce înseamnă educație, performanță, ajutarea semenilor și sprijin prin implicare în comunitate. 

,,Universitatea de Științele Vieții ,,Regele Mihai I” din Timișoara nu este doar o instituție prestigioasă de învățământ superior din Banat, ci și un partener de încredere în ceea ce privește implicarea în comunitatea locală, prin inițiative de real impact pentru timișoreni, alături de clubul moto Doomstriker L.E.M.C. Banat.

Susținerea Asociației Acasă în Banat, cu proiectiul ”Color the Village/Colorează Satul” este încă o inițiativă importantă la care USVT se alătură cu sufletul, ca de fiecare dată. Educația de calitate înseamnă dezvoltarea empatiei, a inteligenței emoționale precum și a tuturor calităților necesare actualilor și viitorilor membrii ai comunității, prin exemplele pe care le oferim zilnic.

Pe această cale toți partenerii și colaboratorii Universității de Științele Vieții ,,Regele Mihai I” sunt invitați să se alăture acestui demers benefic, de a da viață și culoare unui sat din Banat. Informațiile despre eveniment sunt disponibile pe pagina dedicată evenimentului și pe pagina USVT”, spune Rectorul U.S.V.T. ,,Regele Mihai I”, prof. dr. Ing. Cosmin Alin Popescu. 

Evenimentul va începe în ziua de 20 septembrie, dată la care la Hanul Km. 6, începând cu ora 16.00 programul va debuta cu jocuri, concursuri, tombolă, concerte și multe alte surprize.

Ziua de 21 septembrie va debuta cu o paradă moto și va continua la Hanul Kilometrul 6 cu jocuri, concursuri, tombolă și multe alte surprize!!!

Serile se vor incheia cu concerte de muzica rock, folk și jazz&oldies, totul într-un eveniment caritabil dedicat întregii comunități!!

Pe scena DoomFest_2.0_2024 vor urca:

Vineri, 20 septembrie:

15:00 Dj
17:00 Ravi Dacian folk de tabără
18:00 Val Band
19:00 Cătălin Stepa & Aurelian Epuras
20:00 Trupa Vest
21:00 B-Ton
22:00 Arhivers

Sâmbătă, 21 septembrie:

14:00 Dj
17:00 RAVI Dacian partea a 2-a Folk de Tabără
18:00 Ingrid
19:00 Pseudonym
20:00 Ever Green
21:00 Rhytm Arhitects
22:00 RaviHazard

INTRAREA ESTE LIBERĂ
#împreună_pentru_comunitate

Dacă vreți să fiți printre cei care contribuie la susținerea proiectului Asociației Acasă în Banat, ”Color the Village/Colorează Satul” – Festivalul Faptelor Bune, se pot face donații în contul Asociației MOTODOOMBANAT: RO98BRDE360SV97038523600, deschis la BRD sucursala Timișoara, cu menținea ”Color the Village”.

Imagine

Detalii privind parada moto:

Parada moto va avea loc în ziua de 21 septembrie 2023, după următorul program:

– 10:30 întâlnire în parcarea UBC 0 – Iulius Town Timisoara;

– 11:30 va începe parada moto.

Punct de plecare din parcarea UBC 0 – Iulius Town Timisoara și deplasare pe traseul: B-dul ANTENEI -> Str. POPA ȘAPCĂ -> PUNCTELE CARDINALE -> Str. MARTIN LUTHER -> Str. PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA -> Piata I.C. BRĂTIANU -> Str. MICHELANGELO -> B-dul VASILE PÂRVAN -> POD MIHAI VITEAZUL -> Str. 20 DECEMBRIE 1989 -> Bdul C.D.LOGA -> B-dul REGELE FERDINAND I -> B-dul REVOLUȚIEI DIN 1989 -> B-dul REGELE MIHAI I -> Str. GHE. DIMA -> PIAȚA MĂRĂȘTI -> Str. OITUZ -> PUNCTELE CARDINALE -> Str. POPA ȘAPCĂ -> B-dul ANTENEI -> PASAJ IULIUS TOWN -> CALEA ARADULUI -> DN 69 – Hanul KM 6

Imagine

 
 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI