FOTBAL: VICTORIE CLARĂ OBŢINUTĂ DE UNIVERSITATEA CLUJ ÎN SUPERLIGĂ, 3-0 CU SEPSI OSK

Universitatea Cluj a învins-o clar pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a şasea a Superligii de fotbal.

”U” s-a impus prin golurile marcate de senegalezul Mamadou Thiam (38) şi Vladislav Blănuţă (58, 70), pe un teren dificil, afectat de festivalul Untold.

Clujenii au deschis scorul prin Thiam (38), cu un şut din unghi, după pasa lui Ovidiu Bic. Pentru african a fost primul gol după revenirea sa la ”U”.

”Şepcile roşii” s-au desprins prin reuşita lui Vladislav Blănuţă (58), cu capul, din plonjon, la centrarea lui Thiam.

Internaţionalul de tineret Blănuţă a realizat dubla, cu o reluare din 8 metri, după pasa lui Bic (70).

Fiecare echipă a avut câte o bară, gazdele prin internaţionalul moldovean Vadim Raţă (78), iar covăsnenii prin Marius Coman (89).

Ovidiu Bic a bifat meciul cu numărul 200 pe prima scenă din România, potrivit LPF, la ”U” fiind cinci jucători mai experimentaţi: Dan Nistor – 448 de jocuri, Alexandru Chipciu – 303, Bogdan Mitrea – 233, Ovidiu Popescu – 231, Iulian Cristea – 227.

”U”, care este neînvinsă, a urcat pe locul secund în clasament.

FC Universitatea Cluj – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-0 (1-0), Cluj Arena – Cluj-Napoca
Au marcat: Mamadou Thiam (38), Vladislav Blănuţă (58, 70).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Robert Avram (Piteşti)
Arbitru video: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitru asistent video: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare)
Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) – CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) – LPF

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI