COLEGIUL MEDICILOR: CONSILIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ A ÎNCĂLCAT ‘GRAV’ DREPTURILE MEDICILOR DE LA SPITALUL PANTELIMON ACUZAŢI DE OMOR

Colegiul Medicilor din România consideră că au fost încălcate „în mod grav” de către Consiliul Superior de Medicină Legală drepturile la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, a medicilor la Spitalul Pantelimon acuzaţi că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă.

„(…) Prin modul în care conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală a prezentat în spaţiul public concluziile unui raport medico-legal efectuat într-o anchetă în curs, fără a respecta dreptul celor doi medici de a face obiecţiuni la concluziile raportului medico-legal, şi expunând public procentul de vinovăţie de 99%, a încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpaţi la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, atât timp cât cauza este nefinalizată, la acest moment, cu un rechizitoriu de trimitere în judecată, şi a realizat o nepermisă hotărâre de condamnare în spaţiul public a medicilor anchetaţi, în contradicţie cu normele deontologice profesionale, antepronunţându-se în dosar”, precizează Colegiul Medicilor din România într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit Colegiului, comunicatul Consiliului Superior de Medicină Legală precizează că, potrivit „Malpractice and medical liability. European Guidelines on Methods of Ascertainment and Criteria of Evaluation” – ce reprezintă un ghid de bună practică, la nivel european, pentru evaluarea malpraxisului, realizat în colaborare de experţi din Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Franţa, „rolul medicinei legale a devenit din ce în ce mai specific, esenţial şi ineluctabil în mediul judiciar, pentru a preveni şi evita interpretările eronate şi verdictele ştiinţifice pripite”.

„Totuşi, prin modalitatea de comunicare, Colegiul Medicilor din România constată încălcarea, de către conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală, a acestui ghid de bună practică, atunci când în spaţiul public s-au dat „verdicte pripite”. În plus, CMR remarcă ignorarea unui pas obligatoriu, aşa-numitul ‘Step 2’, din ghidul invocat (pagina 549), ce recomandă, clar, ca medicul legist să se consulte cu unul sau mai mulţi specialişti, înaintea emiterii unor concluzii, fie ele şi preliminare”, spune sursa citată.

În contextul opiniilor medicale emise de medici de Anestezie şi Terapie Intensivă, din România şi din alte ţări europene, precum şi de către Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, care impun reanalizarea suspiciunilor rezonabile de săvârşire a infracţiunii de omor cu premeditare, Colegiul Medicilor din România îşi exprimă „îngrijorarea” cu privire la caracterul „disproporţionat” al măsurii privative de libertate, considerând că există şi alte măsuri care pot elimina orice stare de pericol pentru ordinea publică şi apelând, totodată, la toate instrumentele legale existente, pe care justiţia le consideră utile, pentru a evita condamnările publice şi emiterea de concluzii înainte de finalizarea procedurii legale.

Colegiul Medicilor din România îşi reafirmă totodată angajamentul de a promova şi susţine crearea unui cadru legislativ modern şi adaptat necesităţilor medicilor şi pacienţilor, care să reflecte standardele internaţionale, arătând că între anii 2022 – 2023 a iniţiat, la nivel naţional – în cadrul Academiei Române şi în centrele universitare din Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova – o serie de dezbateri publice pe tema malpraxisului medical, la care au participat medici, avocaţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. Concluzia principală a acestui demers este necesitatea unor noi reglementări în acest domeniu.

„Totodată, au fost abordate, în mod public, problemele identificate atât în legislaţia specifică, ce reglementează activitatea de medicină legală, dar şi modul deficitar în care îşi desfăşoară activitatea, la nivel naţional, serviciile de medicină legală, prin determinarea de întârzieri nejustificate, în demersurile legale, cu consecinţe majore la nivelul întregii societăţi. Acestea sunt recunoscute public, documentate obiectiv şi sunt imputabile structurilor de medicină-legală, neputând fi, în niciun caz, imputate Colegiului Medicilor din România”, se precizează în comunicat.

Colegiul Medicilor din România consideră că, în temeiul jurisprudenţei Curţii Europene – şi care este drept intern obligatoriu pentru organele judiciare şi instanţele judecătoreşti, precum şi în contextul unui subiect de interes public, aşa cum este cazul din Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, toate autorităţile cu competenţe în domeniul medical şi juridic sunt obligate să colaboreze pentru a dovedi adevărul judiciar, cu respectarea strictă a competenţelor şi a procedurilor, în cadrul cărora acestea sunt emise, însă care să aibă, la bază, probe ştiinţifice medicale.

Două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon au fost arestate preventiv, fiind acuzate de procurori că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale. AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI