ALEXANDRU MURARU: PNL TREBUIE SĂ OBȚINĂ 22-25% LA PARLAMENTARE PENTRU A RĂMÂNE LA GUVERNARE

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat sâmbătă, 3 august, că pentru a rămâne la guvernare în următorii ani, liberalii au nevoie să obțină un scor de 22-25% la parlamentare. Totodată, el subliniază că PNL are nevoie și de un candidat în turul doi la prezidențiale, conform News.ro.

Alexandru Muraru a declarat pentru sursa citată că PNL se află de cinci ani neîntrerupt la guvernare, o premieră în ultimii 34 de ani, dar că oamenii din partid trebuie să înţeleagă că acest lucru s-ar putea întrerupe în cazul unor rezultate sub aşteptări la alegerile din toamnă.

”Este o situaţie bună în care se află PNL. În ultimii cinci ani am fost neîntrerupt prezenţi la guvernare în diverse formule de coaliţie. Este prima dată când se întâmplă acest lucru în 34 de ani. Dar nu este un lucru care nu s-ar putea întrerupe. Primarii noştri, colegii din PNL şi activul de partid trebuie să înţeleagă că prezenţa la guvernare este condiţionată de câteva lucruri. Trebuie să obţinem un scor de 22-25 la sută la parlamentare, iar în al doilea rând să avem un candidat în turul doi la prezidenţiale, pentru că parlamentarele vor fi între cele două tururi de la prezidenţiale”, a afirmat Alexandru Muraru.

El a precizat că aceste chestiuni legate de mobilizarea partidului vor fi abordate în ședințele viitoare ale PNL.

Liberalul Alexandru Muraru consideră că partidele care vor avea candidați în turul doi la prezidențiale primesc un bonus la scrutinul parlamentar, el adăugând că ”cele 2,5 milioane de voturi obținute de PNL la alegerile din iunie garantează teoretic prezenta candidatului liberal în turul doi”.

”Însă avem o tradiție în România ca pe dreapta să existe mai mulţi candidaţi pe dreapta decât pe stânga care să rupă din voturi”, a adăugat Muraru.

Totodată, liberalul crede că la prezidențiale va funcționa principiul votului util, iar candidatul AUR va rata intrarea în turul doi.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI