Semnal de alarmă tras de specialiști: „Încălzirea globală provocată de om a crescut într-un ritm fără precedent”

Încălzirea globală provocată de om a atins 1,19 grade Celsius în acest deceniu.

Zeci de specialiști au tras un semnal de alarmă, miercuri, 5 iunie, spunând că rezultatele unui studiu pe care l-au făcut arată că încălzirea globală provocată de om a crescut într-un ritm fără precedent, atingând 0,26 grade Celsius în perioada 2014-2023.

Aproximativ 60 de cercetători de renume au lucrat la acest studiu, pe care l-au publicat miercuri în revista Earth System Science Data. Aceștia au arătat că în comparație cu era preindustrială, încălzirea globală provocată de om a atins 1,19 grade Celsius în acest deceniu, ceea ce reprezintă o creştere clară faţă de cifrele din ultimul raport publicat în urmă cu un an (+1,14 grade Celsius în perioada 2013-2022).

Doar în anul 2023, încălzirea atribuită activităţii umane a atins 1,31 grade Celsius. Încălzirea totală observată a fost de 1,43 grade Celsius – pentru că variabilitatea naturală a climei a jucat la rândul ei un rol, începând cu fenomenul El Nino, potrivit Agerpres.

Oamenii de ştiinţă intenţionează să furnizeze date actualizate anual, pentru a contribui la negocierile COP şi la dezbaterea politică, în contextul în care actualul deceniu este considerat decisiv pentru salvarea obiectivelor Acordului de la Paris din 2015, al cărui obiectiv este limitarea încălzirii globale mult sub 2 grade Celsius şi, preferabil, la 1,5 grade Celsius.

Au fost înregistrate emisii-record

Noul studiu a fost publicat în contextul în care reprezentanţi din toată lumea se întâlnesc la Bonn pentru a face să avanseze negocierile privind clima înaintea conferinţei COP29, programată să aibă loc la Baku la sfârşitul anului (11-22 noiembrie).

Încălzirea globală este rezultatul emisiilor de gaze cu efect de seră – cauzate mai ales de folosirea masivă a combustibililor fosili (petrol, gaze, cărbune) – care au atins niveluri record: aproximativ 53 de miliarde de tone de dioxid de carbon echivalent pe an în perioada 2013-2022. Doar pentru anul 2022, acestea erau de 55 de miliarde de tone.

Specialiștii au atras atenția și asupra unui alt efect: Mai puțină răcire cauzată de particulele poluante din aer, care reflectă soarele şi permit formarea anumitor nori.

„Este un deceniu critic. Este de aşteptat ca o încălzire globală de 1,5 grade Celsius să fie atinsă sau depăşită în următorii 10 ani, în absenţa unei răciri provocate de o erupţie vulcanică majoră.

Dar acesta este, de asemenea, deceniul în care emisiile globale ar putea atinge un nivel maxim şi apoi să înceapă să scadă substanţial”, au scris cercetătorii.

În ciuda nivelurilor record atinse, rata de creştere a emisiilor de dioxid de carbon a încetinit de fapt în acest deceniu, prin comparaţie cu anii 2000.

„Emisiile de gaze cu efect de seră cresc într-un ritm mai lent decât în 2000, însă continuă să crească. Trebuie ca ele să ajungă la zero emisii nete, astfel că\”vor continua concentraţiile lor să crească, la fel şi încălzirea”, a explicat pentru AFP Pierre Friedlingstein, de la Universitatea din Exeter.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI