Elena Udrea scapă definitiv de dosarul Hidroelectrica

Elena Udrea scapă definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce speța a fost închisă din cauza prescripției, în urma deciziei Curții Constituționale. Instanța a dispus confiscarea a 3,4 milioane de euro.

Fostul ministru se află în închisoare, fiind condamnat definitiv în dosarul Gala Bute la 6 ani de detenție pentru luare de mită. În acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție a ținut cont de decizia CJUE din 21 decembrie 2021 potrivit căreia în dosarele cu fonduri europene și corupție nu trebuie să țină cont de deciziile CCR privind așa zisa nelegală compunere a completurilor de 3 și 5 judecători de la ÎCCJ, dacă există riscul prescrierii faptelor. În dosarul Hidroelectrica, Curtea de Apel București a respins cererea DNA de sesizare a Curții de Justiție a UE.

Minuta instanței: „Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 66/F din data de 11.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a I-a Penală, în dosarul nr. 3650/2/2019. În baza art. 415 din Codul de procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de apelantul Păunescu Bobby George Marius împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă pe apelanta intimată inculpată Udrea Elena Gabriela la plata sumei de 600 lei, iar pe apelantul Păunescu Bobby George Marius la plata sumei 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.06.2024.”

 

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI