Fondurile Pentagonului pentru Kiev se epuizează – Armata ucraineană reduce unele operațiuni din cauza lipsei de ajutor extern

Forţele ucrainene trebuie să reducă unele operaţiuni militare din cauza scăderii ajutorului extern, a declarat un general de brigadă ucrainean. Pentagonul va rămâne fără fonduri pentru refacerea stocurilor de arme şi echipamente în Ucraina la 30 decembrie, dacă Congresul american nu va adopta fonduri suplimentare.

UPDATE Pentagonul: Fondurile pentru refacerea stocurilor de armament pentru Ucraina se vor epuiza
Pentagonul va rămâne fără fonduri pentru refacerea stocurilor de arme şi echipamente în Ucraina la 30 decembrie, dacă Congresul nu va adopta fonduri suplimentare, a declarat şeful departamentului financiar al Pentagonului, Michael McCord, într-o scrisoare adresată comisiilor de apărare din Congres, făcută publică la 18 decembrie.

Înalţi oficiali ai administraţiei preşedintelui Joe Biden au avertizat în repetate rânduri că fondurile pentru Ucraina s-ar putea epuiza până la sfârşitul anului, în condiţiile în care o sumă suplimentară de 61 de miliarde de dolari rămâne blocată în Congres.

În lipsa unei acţiuni a Congresului, Pentagonul se aşteaptă ca un singur pachet suplimentar pentru Ucraina să fie posibil, a adăugat McCord.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, John Kirby, a declarat, de asemenea, că un pachet suplimentar de ajutor militar pentru Ucraina va fi anunţat înainte de sfârşitul anului, adăugând că acesta ar putea fi ultimul dacă Congresul nu aprobă cererea de finanţare a administraţiei.

Comandant: Armata ucraineană îşi reduce unele operaţiuni din cauza lipsei de ajutor extern
Forţele ucrainene se confruntă cu o penurie de proiectile de artilerie şi trebuie să reducă unele operaţiuni militare din cauza scăderii ajutorului extern, a declarat generalul de brigadă Oleksandr Tarnavskyi într-un comentariu pentru Reuters.

Livrările militare externe au început să se epuizeze în condiţiile în care 61 de miliarde de dolari din partea SUA rămân blocate în Congres din cauza luptelor politice interne, iar Ungaria a blocat finanţarea de 55 de miliarde de dolari din partea UE pentru Kiev.

„Există o problemă cu muniţia, în special cu (proiectilele) post-sovietice – adică 122 mm, 152 mm. Şi astăzi, aceste probleme există pe întreaga linie de front”, a declarat Tarnavskyi, care comandă grupul de forţe Tavria.

Generalul a calificat lipsa obuzelor drept o „problemă foarte mare” şi a făcut legătura cu scăderea asistenţei militare străine.

„Volumele pe care le avem în prezent nu sunt suficiente pentru noi astăzi, având în vedere nevoile noastre. Aşa că le redistribuim”, a adăugat comandantul, explicând că, în consecinţă, armata îşi reduce sarcinile.

Moscova se confruntă, de asemenea, cu probleme legate de muniţie, a spus generalul, fără a oferi mai multe detalii.

Avantajul Rusiei în ceea ce priveşte obuzele de artilerie a fost mult timp unul dintre principalele obstacole semnalate de comandanţii ucraineni.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI