Șoc în SUA: Joe Biden, pe urmele lui Trump – Procedura de destituire a președintelui, deschisă oficial după afacerile fiului său în Ucraina și China

Șoc în SUA! Congresul american a aprobat deschiderea procedurii de impeachment împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden, din cauza afacerilor fiului său, Hunter, în China și Ucraina.

Camera Reprezentanţilor, dominată de congresmenii republicani, a aprobat miercuri o rezoluţie pentru a deschide oficial o anchetă de „impeachment” (destituire şi punere sub acuzare) a preşedintelui democrat Joe Biden. Ancheta este declanșată de afacerile controversate din ale fiului său în China și Ucraina, numite drept o „combinaţie politică nefondată” de liderul de la Casa Albă.

Procedura de destituire se desfăşoară în două etape. După ce şi-a finalizat ancheta, Camera Reprezentanţilor votează, cu majoritate simplă, articolele de punere sub acuzare detaliind faptele reproşate preşedintelui: „impeachment” (termenul folosit în engleză). Dacă punerea sub acuzare este votată, Senatul, camera superioară a Congresului, l-ar judeca pe preşedinte. El ar fi foarte probabil achitat, partidul lui Joe Biden fiind majoritar în această cameră, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.

Procedura nu are aproape nicio şansă de reuşită, dar s-ar putea transforma într-o bătaie de cap pentru Casa Albă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, la care Joe Biden a anunțat că va candida pentru un nou mandat, mai notează AFP.

Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie 2023, îl acuză pe democratul Joe Biden că şi-ar fi folosit influenţa când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său să facă afaceri „discutabile” în China şi în Ucraina. Preşedintele, democraţii şi fiul său neagă în mod categoric aceste acuzaţii.

„Joe Biden a minţit în mod repetat poporul american”, a acuzat din sala de şedinţe şeful comisiei de anchetă a Camerei, James Comer.

Potrivit rechizitoriului procurorilor din California, Hunter Biden a fost inculpat pentru  nouă capete de acuzare, vizând „o schemă pe parcursul a patru ani, urmărind a nu plăti cel puțin 1,4 milioane de dolari” reprezentând impozite, în timp ce se distra prin Los Angeles în locuri frecventate de vedetele de la Hollywood. Fiul președintelui este acuzat că ar fi „spart” 872.000 de dolari pe prostituate de lux, pornografie și abonament la un club de sex în loc să-și plătească impozitele, scrie Los Angeles Magazine, potrivit HotNews.ro.

Republicanii „aleg să-şi piardă timpul cu o combinaţie politică nefondată”, a acuzat Joe Biden după vot. „În loc să lucreze pentru a face mai bună viaţa americanilor, prioritatea lor este să mă atace cu minciuni”, a afirmat el într-un comunicat.

„Tatăl meu nu a fost niciodată implicat financiar în afacerile mele”, a declarat miercuri Hunter Biden, devenit o ţintă privilegiată a dreptei, în cursul unei neobişnuite conferinţe de presă.

Prezent în faţa Congresului american, Hunter Biden, cu un trecut marcat de dependenţe şi inculpat în două dosare de către justiţie, a recunoscut că a făcut „greşeli” în viaţa sa. Acesta a refuzat audierea cu ușile închise cerută de Congresul SUA.

Dar el i-a acuzat pe „trumpişti” că au încercat să-l „dezumanizeze”, pentru a-l pune în dificultate pe tatăl său. Din acest motiv, el a refuzat să participe la o audiere cu uşile închise organizată de republicani, care l-au convocat să se prezinte miercuri la Capitoliu, relatează agerpres.ro.

Preşedintele în vârstă de 81 de ani l-a susţinut întotdeauna public pe Hunter Biden, spunând adesea că este „mândru” de el.

O anchetă pentru destituire, cerută de multă vreme de aleşii apropiaţi de Donald Trump cu care Joe Biden s-ar putea confrunta la alegerile din 2024, a fost deja deschisă împotriva lui Joe Biden în vară.

O primă audiere parlamentară a fost organizată chiar pe această temă la sfârşitul lunii septembrie, în cadrul căreia experţii chestionaţi au convenit că în prezent nu există nimic care să justifice o punere sub acuzare a preşedintelui Biden.

„Nu există nicio dovadă că preşedintele Biden a comis vreo faptă condamnabilă”, a afirmat miercuri liderul democraţilor din Cameră, Hakeem Jeffries.

Republicanii cred, însă, că deschiderea formală a anchetei, adoptată numai cu voturile lor, le va oferi prerogative suplimentare, deci noi posibilităţi de a-l incrimina pe liderul democrat.

„A sosit momentul să oferim răspunsuri poporului american”, a declarat miercuri, după vot, preşedintele Camerei, republicanul Mike Johnson, asigurând că va trata cu seriozitate această anchetă.

Constituţia americană prevede că Congresul îl poate destitui pe preşedinte pentru „trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte grave”.

3 președinți americani puși sub acuzare – niciunul destituit

Niciodată un preşedinte nu a fost destituit în istoria SUA. Trei au fost puşi sub acuzare: Andrew Johnson în 1868, Bill Clinton în 1998 şi Donald Trump în 2019 şi 2021. Dar toţi au fost achitaţi în cele din urmă, relatează AFP, citată de agerpres.ro.

Richard Nixon a preferat să demisioneze în 1974 pentru a evita o destituire sigură de către Congres din cauza scandalului Watergate. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI