Rareș Bogdan, în plenul PE: „Vrem integrarea deplină în Spaţiul Schengen în 2024! Nu suntem ruda săracă a Europei”

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat în plenul Parlamentului European că ”românii sunt cetăteni europeni prin excelenţă şi nu de azi, de ieri”. ”Nu ne multumim cu jumătăti de măsură. Vrem integrarea deplină în Spaţiul Schengen in 2024”, spune liberalul, el arătând că suntem afectaţi economic grav, pentru că peste 1.5% din PIB-ul ţării mele se pierde, iar extremismul ia amploare în una dintre cele mai tolerante tari europene. ”Răbdarea românilor are însă o limită, ea a fost atinsă! Vrem Schengen pentru 2024”, precizează Rareş Bogdan.

”Românii sunt cetăteni europeni prin excelentă si nu de azi, de ieri. Nu ne multumim cu jumătăti de măsură. Vrem integrarea deplină în Spaţiul Schengen in 2024! Nu suntem o ţară de mâna a doua, nu suntem ruda săracă a Europei”, a spus Rareş Bogdan. 

El a continuat: ”Dacă Dumnezeu nu ne aşeza la gurile Dunării, la intersecţia intereselor imperiale, lângă ruşi, în calea planurilor lui Stalin, azi eram printre primele trei economii din Uniunea Europeană. Am mai fost intre primul si al doilea Război Mondial, când mulţi dintre voi ne dădeaţi exemplu de ţară funcţională, modernizată şi cu o economie remarcabilă. Avem resurse uriase: aur, uraniu, seleniu, cupru şi mult petrol si mai ales gaze, în curând cat pentru a aproviziona jumătate din Uniunea Europeană şi un pământ fertil curat care poate hrăni 100 de milioane de cetăteni, noi suntem puţin peste 20 doar. Şi multă sare, sare care a aprovizionat mare parte din vechiul Imperiul Roman si intreg Imperiul Habsburgic. Când Imperiul Roman, Imparatul Domitian, plătea tribut, taxe strămoşilor mei, actualul teritoriul al Austriei fusese cucerit de 100 de ani. Romanii nu s-au atins de Dacia mult timp, căci se temeau de ea. Iar peste 1500 de ani, alt român, Iancu de Hunedoara, era numit de Papa de la Roma „atletul lui Hristos”, pentru că l-a oprit pe Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, să cucerească intreaga Europa”.

”Înţelegeţi odată ca suntem afectati economic grav, peste 1.5% din PIB-ul ţării mele se pierde, iar extremismul ia amploare în una dintre cele mai tolerante tari europene”, mai afirmă Rareş Bogdan.

El menţionează că ”Uniunea Europeană are tot interesul ca românii să se simtă cetăteni europeni pe deplin respectaţi şi mai ales să nu-si schimbe atitudinea faţă de construcţia europeană”.

”Tocmai de aceea Românii asteaptă ca toate statele UE să facă presiuni asupra Austriei pentru a accepta integrarea cu drepturi depline în Spaţiul Schenghen a României, aerian, terestru, feroviar, fluvial-maritim. Nu ca pe o favoare! Este dreptul nostru. Poate fi exact pe modelul Greciei şi Islandei, alte două state aflate în graniţele Europei”, arată eurodeputatul PNL.

Potrivit lui Rareş Bogdan, ”Austria încalcă dreptul nostru şi nu a păţit nimic”

. ”Până acum, am fost prietenoşi şi cetăţeni model europeni, n-am trecut la controlarea la sânge a trenurilor, maşinilor şi camioanelor austriece. Am înţeles să ne comportăm civilizat şi echilibrat, adică european prin excelenţă. Răbdarea românilor are însă o limită. Ea a fost atinsă! Vrem Schengen pentru 2024”, mai spune Rareş Bogdan.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI