Un tren cu călători a luat foc în mers. Incendiul a izbucnit în timp ce garnitura urma să ajungă la stația din Vestul municipiului, iar peste 20 de călători și personalul feroviar au fost evacuați de urgență.
CFR Călători informează că în această dimineață la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3331 Arad – Oradea, fiind afectate ambele automotoare.
„Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat.
Cauzele care au generat incendiul vor fi stabilite de comisia de cercetare.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere”, a transmis CFR.
„În această dimineață, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren de călători cu două vagoane, care se deplasa pe ruta Arad-Oradea.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL, o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranță, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în jurul orei 07.20, iar în momentul de față acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Din fericire, nu au existat persoane rănite. Trenul se află între localitățile Livada de Bihor și Oradea”, a transmis Lt. col. Camelia Roșca.