Gândul zilei
“Cel ce crede că în vremea ieşirii din trup trebuie să se înfăţişeze la judecata lui Dumnezeu, acela în nici un caz nu va osândi pe aproapele pentru că trebuie să dea el însuşi socoteală lui Dumnezeu de toate faptele sale.” – Avva Isaia.
Știai că?
Icoane împărătești se numesc cele două icoane mari aşezate pe catapeteasmă, în dreapta (sud) şi în stânga (nord) uşilor împărăteşti; spre sud este icoana împărătească a Mântuitorului, reprezentau du-L ca împărat ori arhiereu, şezând pe tron, ori ca prooroc şi învăţător, cu Sfânta Evanghelie deschisă şi binecuvântând; în stânga (la nord) împărăteşti stă icoana Maicii Domnului, ca Împărăteasă, şezând pe tron, cu pruncul Dumnezeiesc în braţe. Aceste două icoane, de proporţii mari şi zugrăvite cu grijă, se numesc împărăteşti, mai întâi pentru faptul că ele reprezintă icoanele principale din iconografia bisericii, în care cele două personaje sfinte, principal, din istoria mântuirii – Mântuitorul şi Sfânta Fecioară – sunt înfăţişate singure, în slava lor cerească; în faţa lor, credincioşii se închină la intrarea şi la ieşirea din biserică. În al doilea rând, se numesc împărăteşti pentru că ele încadrează uşile numite împărăteşti. De aceea, în multe biserici, ele sunt ferecate în aur şi argint şi sunt împodobite cu pietre scumpe
Pilda zilei
Ospitalitatea fățarnicului
Odată trăia un om „evlavios”. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la Tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi Tu odată la mine?
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a spus: „Mâine voi veni la tine!”
Ce bucurie pe bietul om. A curăţat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări. În camera de oaspeţi a orânduit mulţime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci şi flori. Toate erau pregătite pentru a-L primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineaţă, un băieţel, care tocmai trecea pe acolo, zăreşte prin fereastra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie şi spune:
–Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai şi mie una?
Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:
– Ia şterge-o, împieliţatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu?
Băieţelul înfricoşat pleacă fugind.
Clopotul anunţă sfârşitul slujbei de dimineaţă.
Creştinul îşi spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-L aşteptăm”.
Obosit s-a aşezat pe banca din faţa casei. Vine un cerşetor şi-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerşetorul.
Trece şi amiaza şi Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru aşteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfăţişează un pelerin şi-l roagă:
– Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta şi să-mi petrec noaptea aici.
– Nici gând! E locul pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu!
S-a înnoptat. „Dumnezeu nu şi-a ţinut făgăduiala”, îşi spune sărmanul om necăjit.
A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineaţă, ducând prinoasele şi izbucneşte în lacrimi:
– Doamne, n-ai venit la mine aşa cum ai făgăduit! De ce?
Dumnezeu i-a răspuns:
– De trei ori am venit şi de trei ori m-ai alungat!
– Când l-ai alungat pe băiețel, pe cerșetor și pe pelerin, pe Mine m-ai alungat.
Sursa: Realitatea Spirituala