Mii de polițiști vor asigura desfășurarea traficului în condiții de siguranță, dar și ordinea și liniștea publică, în minivacanța de Ziua Națională a României.
”Poliția Română va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de sărbătorirea Sfântului Andrei și al zilei Naționale a României. În cele două zile, polițiștii, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, vor acționa în zona desfășurării evenimentelor publice, pentru prevenirea faptelor antisociale și fluidizarea traficului rutier.
De asemenea, în perioada 29 noiembrie-5 decembrie 2022, Poliția Română va acționa pe două paliere. Unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Folosind aproape 4.000 de autospeciale în medie, zilnic, aproape 8.200 de polițiști vor acționa în teren. Peste 5.100 de polițiști sunt de la structurile de Ordine publică, peste 1.500 sunt polițiști de la Rutieră, 564 de la Transporturi și 983 sunt specialiști de la alte structuri.
Polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces ce converg spre zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicații spre și dinspre stațiunile turistice.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudini prudente în trafic, polițiștii vor acționa cu aparat de radar în întreaga țară”, a declarat Dan Octavian, comisar șef Poliție în Cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
300 de radare în țară
”De Sfântul Andrei dar și de Ziua Națională a României, efectivele de poliție rutieră vor fi prezente pe principalele drumuri naționale, dar și pe cele secundare care converg către acestea, pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare.
De asemenea, în această perioadă vor fi desfășurate activități de fluidizare a traficului rutier, de îndrumare a acestuia, dar și de control.
Dorim să precizăm că pe drumurile publice din România vor acționa în fiecare zi în medie de 1.500 de polițiști rutieri care vor fi dotați cu 300 de aparate radar dar și mijloace de depistare a conducătorului auto care consumă alcool și substanțe interzise.
De asemenea, având în vedere faptul că ne aflăm în perioada sezonului rece, recomandăm conducătorilor auto prudență, să conducă cu viteză permanent adaptată condițiilor meteo rutiere, să își verifice starea anvelopelor dar și sistemul de climatizare pentru o mai bună vizibilitate în cazul în care apar precipitații.
De asemenea, având în vedere evenimentele desfășurate în această perioadă în spațiul public, recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri care fluidizează traficul rutier în zona evenimentului”, mai spune poliția.
Sursa: Mediafax