Este vestea serii pentru patru milioane de români, după ce a fost anunțat un nou ajutor gratuit de la stat. Banii sunt deja disponibili, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunțat, marți, despre o serie de ajutoare pentru românii vulnerabili. Astfel, Guvernul pregătește o soluție suplimentară pentru cei care au probleme mari cu plata facturilor la energie.
Vestea serii pentru 4 milioane de români. Un nou ajutor gratuit de la stat
Astfel, conform informațiilor, este vorba de un miliard de euro pe care îl are la dispoziție Guvernul pentru plata acestor ajutoare timp de un an de zile, sume provenite din fonduri europene. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a dat vestea la Antena 3 CNN unde a explicat mecanismul prin care banii vor ajunge în buzunarele românilor.
”Trebuie să vă spun că acești bani sunt disponibili în cadrul politicii de coeziune, respectiv din banii pe care nu îi putem consuma până la finele anului 2023. Iar acest miliard de euro destinat sărăciei energetice face parte din pachetul de măsuri pe care Comisia Europeană l-a propus pentru modificare și adăugare la regulamentul mecanismului de redresare și reziliență.
În acest context, coaliția urmează să decidă asupra modului în care vor fi utilizați acești bani și cuantumurile care urmează a fi primite de către cei care sunt socotiți ca fiind persoane și familii vulnerabile”, a explicat Marcel Boloș pentru Antena 3 CNN.
”Există un termen pe care noi îl putem pune în aplicare dacă se va decide în acest fel, la nivelul coaliției de guvernare.
După cum știți noi mai administrăm și voucherele sociale pe care le avem pentru produsele alimentare și tot din fonduri europene. Deci există premisele necesare pentru ca aceste vouchere, dacă se va decide astfel, să fie acordate românilor”, a spus oficialul din Guvern.
Care sunt condițiile pentru a primi banii pe card?
Conform ministrului, condițiile care există la nivel de regulament sunt cele legate de sărăcia energetică, adică să existe consumuri rezonabile, reduse de energie electrică la nivel de gospodărie și persoanele vulnerabile și gospodăriile vulnerabile sunt în funcție de limita de venit care a existat și până acum, respectiv sub 1500 de lei venitul mediu pe membru de familie.
„Acest lucru urmează să îl definitivăm în discuțiile pe care le vom avea cu Comisia Europeană. Noi avem acum 2.414.000 de beneficiari.
Este posibil ca din simulări, pentru că acum se lucrează și la partea de simulări a numărului de beneficiari și coaliția a solicitat să existe mai multe alternative, respectiv să creștem această limită de venit, să zicem undeva în jurul sumei de 2000 de lei, aceste lucruri urmând a fi clarificate în mecanismul care se va pune la punct pentru derularea acestei scheme. Deci există și perspectiva aceasta de creștere a numărului de beneficiari, ținând cont și de bugetul pe care îl avem la dispoziție.
Dacă discutăm de noul plafon, ar putea fi în jur de patru milioane de beneficiari, sau poate chiar între patru și cinci milioane de beneficiari am putea avea. Dar subliniez că acestea sunt simulări care se fac în momentul de față și cred că într-un timp rezonabil vom anunța detaliile în ceea ce privește atât plafonul de venit cât și cuantumul acestui ajutor care se va decide la nivel de coaliție”, a mai completat Marcel Boloș.
Sursa: Mediafax