Cel mai mare grup politic din PE susţine aderarea României la Spaţiul Schengen

Reprezentanţii PNL afirmă că Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, susţine aderarea României la Spaţiul Schengen, iar preşedintele PPE, Manfred Weber, i-a îndemnat pe europarlamentarii din grupul popular să voteze în favoarea aderării, marţi, în PE.

”Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, susţine aderarea României la Spaţiul Schengen! La ultimul congres al PPE, din 1 iunie, a fost votată o rezoluţie care include susţinerea popularilor europeni pentru integrarea României, a Bulgariei şi a Croaţiei în spaţiul de liberă circulaţie. Menţiunea susţinerii PPE pentru ţara noastră a fost introdusă la propunerea delegaţiei PNL. Preşedintele PPE Manfred Weber i-a îndemnat pe europarlamentarii din grupul popular să voteze în favoarea intrării României în Spaţiul Schengen, la votul de marţi, 18 octombrie, din Parlamentul European”, se arată într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de Facebook a PNL.

Potrivit sursei citate, dacă legislativul continental aprobă, ultimul examen decisiv va fi votul din luna decembrie, din cadrul Consiliul European pe Justiţie şi Afaceri Interne.

Săptămana viitoare, Parlamentul European ar urma să voteze rezoluţia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. 

În 1 iunie, Delegaţia PNL prezentă la Congresul PPE de la Rotterdam, condusă de preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a impus introducerea unui paragraf referitor la susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen într-o Rezoluţie de poziţie. Paragraful introdus de delegaţia PNL prevede că ”România, Croaţia şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi aşteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. Locul Bulgariei, Croaţiei şi României este în spaţiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare şi de securitate la graniţele UE”.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI