Un român care voia să iasă din ţară la volanul unei maşini a fost prins, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, că folosea un permis de conducere fals, pe care susţine că l-a cumpărat cu 2.000 de euro din Germania.
Românul are 36 de ani şi conducea un autoturism înmatriculat în Germania, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.
„La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Grecia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Persoana a declarat că a obţinut permisul de conducere contra sumei de 2.000 de euro de la o persoană din Germania”, arată sursa citată.
În urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, astfel că pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: Libertatea Zilei