Bolojan sfidează din nou presa și refuză să dea explicații: ”Vă rog să fiți politicoși”

Sfidare uriașă de la vârful țării! Ilie Bolojan continuă să ignore presa și refuză să răspundă la întrebări și, practic, să ofere explicații românilor nemulțumiți. Premierul le-a transmis jurnaliștilor să fie politicoși doar pentru că îi cereau acestuia răspunsuri. 

”Vă rog să fiți politicoși! Vă rog să fiți politicoși”, le-a spus Ilie Bolojan jurnaliștilor, înainte de întâlnirea cu primarii nemulțumiți de creșterea taxelor locale

 

Vă reamintim că aproape 550 de edili au participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, în condițiile în care peste 1.500 de primării au intrat în grevă de avertisment de la ora 10:00.

Mișcarea de protest este organizată de Sindicatul Comunelor și Orașelor din România și de Asociația Comunelor, care acuză Guvernul că „distruge autonomia locală” și împinge comunitățile sărace spre colaps financiar.

„Suntem într-o situație cu totul excepțională. Se degradează de la zi la zi viața comunelor. Avem personal la jumătate față de orașe și resurse foarte reduse”, a declarat Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor.

Primarii reclamă că reforma pregătită de Guvern va duce la scăderea salariilor în administrația locală, pierderea fondurilor din PNRR și dublarea impozitelor locale, în timp ce statul retrage cote importante din impozitul pe venit.

În paralel, UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare după protestele românilor cu cetățenie ungară, iar presiunea politică asupra premierului crește. Premierul Ilie Bolojan a încearcat să calmeze spiritele, însă edilii avertizează că greva generală este următorul pas dacă Guvernul nu renunță la măsurile contestate.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI