Pus în dificultate de întrebările jurnalistei Realitetea Plus Alessia Păcuraru, care a solicitat clarificări privind procesul de numire a șefilor de servicii secrete și de parchete, premierul a ales calea eschivei. În loc de un răspuns asumat pe un subiect de maxim interes public, șeful Executivului a apelat la intervenția purtătorului de cuvânt, Ioana Dogioiu, pentru a pune capăt dialogului stânjenitor.
Episodul a scos la iveală o abordare surprinzătoare din partea echipei de comunicare a Guvernului. În încercarea de a-l proteja pe premier de tirul întrebărilor legitime, Ioana Dogioiu a transformat momentul de transparență într-unul de condescendență. Aceasta le-a transmis jurnaliștilor prezenți că ar trebui „să mulțumească” pentru simplul fapt că au primit acces la Palatul Victoria, ignorând principiul fundamental al democrației conform căruia presa are datoria de a cere explicații, iar autoritățile obligația de a le oferi.
Această atitudine de „scut” în jurul premierului ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care actualul regim înțelege libertatea presei și transparența decizională. Într-un stat în care numirile la vârful justiției și al serviciilor de informații sunt piloni ai stabilității democratice, refuzul de a răspunde și invocarea „privilegiului” de a fi primit în sediul Guvernului par să semnaleze o degradare a dialogului dintre putere și cetățeni.
Tăcerea de la Cotroceni: Cum a girat Ilie Bolojan „secretizarea” adevărului despre anularea alegerilor
Într-un moment în care democrația românească se clătina sub spectrul unei decizii fără precedent — anularea scrutinului prezidențial — Ilie Bolojan, în calitate de președinte interimar, a ales rolul spectatorului tăcut. Deși deținea pârghiile necesare pentru a aduce lumină asupra suspiciunilor de interferență și asupra mecanismelor care au dus la invalidarea votului popular, Bolojan a preferat să se ascundă în spatele unor formule protocolare, refuzând să facă public raportul care ar fi putut clarifica dacă am asistat la o „apărare a statului” sau la o execuție politică a democrației.
Eschiva – „nu este despre noi”: Ignorarea realității din raportul Congresului SUA
Atitudinea lui Ilie Bolojan în fața jurnaliștilor, marcată de replica „nu este un raport despre România”, trădează o dorință acută de a disocia mandatul său de responsabilitatea clarificărilor. În timp ce Comisia Juridică din Congresul SUA ridica semne de întrebare grave privind colaborarea dintre instituțiile de la București și birocrația de la Bruxelles în scopul cenzurării și anulării alegerilor, președintele interimar de atunci a tratat subiectul cu o lejeritate alarmantă.
Prin refuzul de a pune pe masă datele concrete deținute de serviciile de informații și prin invocarea exclusivă a Curții Constituționale ca paravan, Bolojan a girat practic o zonă de umbră. Pentru un lider care și-a construit imaginea pe rigoare și transparență administrativă, tăcerea în fața acuzațiilor de imixtiune politică în procesul electoral rămâne o pată greu de ignorat pe CV-ul său de om de stat.
Libertatea de exprimare, invocată doar ca paravan
„Noi respectăm libertatea de exprimare”, afirma Bolojan, în timp ce instituțiile statului pe care îl conducea temporar operau sub suspiciunea unei „mineriade digitale”. Contradicția este flagrantă: cum poți pretinde că respecți libertatea de exprimare când accepți, fără nicio informare publică detaliată, eliminarea unui candidat și anularea votului a milioane de oameni pe baza unor „probe” care, conform unor rapoarte externe, par a fi lipsite de fundament solid?
Lipsa de curaj de a desecretiza documentele cheie în acel moment critic a lăsat România într-o stare de ambiguitate toxică. În loc să fie garantul informării corecte, Bolojan a ales să fie custodele unui secret de stat care a servit mai degrabă stabilității regimului decât sănătății democrației.
Justiția politizată și umbra CCR
Trimiterea constantă către deciziile CCR ca argument suprem arată o capitulare a politicului în fața unui arbitru bănuit tot mai des de partizanat. Bolojan nu a chestionat mecanismul, nu a cerut dovezi publice și nu a oferit poporului român certitudinea că votul său nu a fost confiscat. Această lipsă de acțiune a transformat interimatul său dintr-o perioadă de stabilitate într-una de complicitate pasivă la erodarea încrederii în sistemul electoral.