51% DINTRE FRANCEZI CONSIDERĂ CĂ SISTEMUL DEMOCRATIC NU FUNCȚIONEAZĂ

Sondajul CESE – care consiliază guvernul şi parlamentul francez – a mai indicat că 23% dintre cei intervievaţi consideră că „democraţia nu este cel mai bun sistem politic”.

Peste jumătate din francezi consideră că sistemul democratic al celei de-a Cincea Republici nu funcționează, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Economic, social și de mediu (CESE), citat de Reuters.

Consiliul notează că rezultatul ilustrează apatia generată de alegerile din această vară, unde nu a existat un câștigător clar.

O majoritate de 51% dintre cei intervievaţi au apreciat că „numai o forţă puternică„ ar putea garanta legea şi ordinea, a mai relevat sondajul, realizat de Ipsos pentru CESE şi publicat miercuri în ziarul Le Parisien.

Pentru 23% „democrația nu este cel mai bun sistem politic”

Sondajul CESE – care consiliază guvernul şi parlamentul francez – a mai indicat că 23% dintre cei intervievaţi consideră că „democraţia nu este cel mai bun sistem politic” disponibil în prezent.

Președintele francez Emannuel Macron l-a numit premier, în septembrie, pe Michel Barnier din tabăra republicanilor conservatori, după alegeri care nu au dat un rezultat clar și în urma căruia formațiunea șefului de stat a pierdut controlul puterii.

Bugetul recent anunţat de Barnier a fost atacat de partidul de extremă dreaptă al lui Le Pen, al cărui sprijin tacit îi este necesar guvernului pentru a supravieţui unui potenţial vot de neîncredere, aminteşte Reuters.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI