EGIPTUL, DECLARAT ”ŢARĂ LIBERĂ DE MALARIE” DE CĂTRE OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut oficial Egiptul ca ţară „liberă de malarie”, un certificat pe care Ministerul Sănătăţii din ţara arabă l-a ridicat luni şi care marchează o etapă importantă după aproape 100 de ani de eforturi pentru eradicarea unei boli prezente în acest teritoriu din cele mai vechi timpuri, transmite agenţia EFE.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, cu ocazia eliberării certificatului, că acesta este un pas „cu adevărat istoric” şi a salutat angajamentul Egiptului de a scăpa de „virusul antic” şi de a deveni „o sursă de inspiraţie pentru alte ţări din regiune”.

„Malaria este la fel de veche ca însăşi civilizaţia egipteană, dar boala care i-a afectat pe faraoni aparţine acum istoriei, nu viitorului”, a declarat directorul OMS, citat într-un comunicat.

Egiptul se alătură astfel celor 44 de ţări care au fost declarate libere de malarie de către OMS.

„Primirea, astăzi, a certificatului ‘liber de malarie’ nu este sfârşitul călătoriei, ci începutul unei noi etape”, a declarat ministrul egiptean al Sănătăţii, Khaled Abdel Ghaffar. „Acum trebuie să ne străduim să ne menţinem realizările”, a adăugat oficialul.

Această certificare este acordată numai după ce o ţară a demonstrat întreruperea transmiterii bolii cel puţin în „ultimii trei ani consecutivi” şi capacitatea de a „preveni restabilirea transmiterii”, a spus ministrul.

Transmisă de ţânţari, malaria se răspândeşte în special în ţările tropicale, infecţia fiind provocată de un parazit care ucide peste 600.000 de persoane pe an, 95% dintre acestea în Africa, potrivit OMS.

Malaria a afectat Egiptul încă din perioada faraonilor, fiind descoperite dovezi ale prezenţei bolii în mumii precum cea a lui Tutankhamon.

Primele eforturi de reducere a contactului dintre oameni şi ţânţarii purtători au început în anii 1920, când ţara a interzis cultivarea orezului şi a altor culturi în proximitatea locuinţelor.

Construcţia barajului Aswan pe Nilul Superior, în anii 1960, a introdus noi riscuri, deoarece apa stagnantă a creat noi zone de reproducere pentru ţânţari.

Cu toate acestea, până în 2001, Egiptul a ţinut malaria „ferm sub control”, conform OMS, iar în 2014 ţara a reuşit să aducă rapid sub control un focar în Aswan. De atunci, cifrele au scăzut până la nivelul actual. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI