VICTORIE MARE PENTRU FCSB ÎN ZECE OAMENI ÎN EUROPA LEAGUE, 1-0 CU PAOK SALONIC ÎN DEPLASARE

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League, deşi a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (45+8), iar căpitanul Darius Olaru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 55.

FCSB a obţinut o victorie muncită, în faţa unei formaţii aflate în criză, ajunsă la trei înfrângeri consecutive în toate competiţiile.

Campioana Greciei a controlat jocul de la început, iar ghanezul Baba a avut prima ocazie (9), dar Târnovanu a respins lovitura sa de cap. Brazilianul Taison (14) a şutat peste poartă, iar un minut mai târziu a fost imitat de Şut, la poarta cealaltă.

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a avut o bară prin Despodov (28), care a şutat din unghi.

FCSB a replicat prin Şut, care a executat bine o lovitură liberă de la 22 de metri (30), dar Kotarski a respins.

Camara a trimis peste poartă de la 20 de metri (32), Taison (39) a fost blocat in extremis de Târnovanu, iar acelaşi Camara (41) a expediat o lovitură de cap care a trecut puţin pe lângă poartă.

În ultimele momente ale primei reprize (45+8), Bîrligea a marcat din 6 metri, la centrarea lui Olaru.

PAOK a continuat să domine jocul şi după pauză, însă a făcut-o steril în acea mai mare parte a timpului.

Despodov (52) a şutat pe lângă vinclu din marginea careului.

În min. 55, Olaru a pus mâna pe minge, pretinzând că a fost faultat şi a primit al doilea cartonaş galben pentru henţ, lăsându-şi echipa în zece oameni. FCSB îl pierduse şi pe Mihai Lixandru, ieşit accidentat în finalul primei reprize.

Din acel moment, jocul s-a desfăşurat în sens unic, spre poarta lui Târnovanu, grecii reuşind să îşi creeze şi ocazii bune de gol, însă au fost lipsiţi de inspiraţie la finalizare, dar şi de şansă.

Sastre (60) a şutat periculos din marginea careului, dar mingea s-a dus puţin alături de ţintă.

Konstantelias (61) a trimis din 7 metri, dar Târnovanu a fost la post. Portarul campioanei României a respins miraculos lovitura de cap a lui Ozdoev, un minut mai târziu (62).

Târnovanu nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Bakayoko (85), iar Baba (86) a şutat din întoarcere, însă pe lângă poartă. Târnovanu a apărat şi lovitura trimisă cu capul de Bakayoko (90+1), iar apoi a fost salvat de şansă la ocazia lui Michailidis (90+7), care a trimis cu cu spatele în bară. Ultima oportunitate a grecilor a fost şutul lui Konstantelias (90+10), care s-a dus pe lângă poartă.

FCSB obţine a doua victorie consecutivă în competiţie, după 4-1 cu letonii de la RFS, săptămâna trecută, la Bucureşti. Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

PAOK a pierdut şi primul meci din competiţie, 1-3 cu Galatasaray, la Istanbul.

PAOK Salonic – FCSB 0-1 (0-1)
A marcat: Daniel Bîrligea (45+8).
Salonic, Stadionul Toumba
Europa League – etapa a doua

Au evoluat echipele:
PAOK: 42. Dominik Kotarski – 23. Joan Sastre (14. Andrija Zivkovic, 70), 16. Tomasz Kedziora, 5. Ioannis Michailidis, 21. Abdul Rahman Baba – 2. Mady Camara (8. Tiemoue Bakayoko, 69), 27. Magomed Ozdoev (22. Stefan Schwab, 73) – 77. Kiril Despodov (47. Shola Shoretire, 83), 7. Giannis Konstantelias, 11. Taison (căpitan) – 9. Fedor Cealov (34. Tarik Tissoudali, 70). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Rezerve neutilizate: 41. Dimitrios Monastirlis, 54. Konstantinos Balomenos – 19. Jonny, 25. Konstantinos Thymianis.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu – 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 17. Mihai Popescu, 33. Risto Radunovic – 8. Adrian Şut, 16. Mihai Lixandru (18. Malcom Edjouma, 45+6) – 25. Alexandru Băluţă (11. David Miculescu, 46), 27. Darius Olaru (căpitan), 7. Florin Tănase (10. Octavian Popescu, 65) – 9. Daniel Bîrligea (42. Baba Alhassan, 78). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad – 3. Ionuţ Panţîru, 15. Marius Ştefănescu, 19. Daniel Popa, 21. Vlad Chiricheş, 24. Wiliam Baeten, 28. Alexandru Pantea, 29. Alexandru Musi.

Arbitru: Sascha Stegemann; arbitri asistenţi: Marco Achmueller, Christof Guensch; al patrulea oficial: Martin Petersen (toţi din Germania)
Arbitru video: Pascal Mueller; arbitru asistent video: Katrin Rafalski (ambii din Germania)
Observator UEFA pentru arbitri: Gylfi Thor Orrason (Islanda); Delegat UEFA: Dane Jost (Slovenia)
Cartonaşe galbene: Camara (3), Tănase (16), Lucescu (26), M. Popescu (43), Sastre (45+2), Olaru (45+4, 55), Bîrligea (71), Târnovanu (87).
Cartonaş roşu: Olaru (55).

AGERPRES 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI