ROMÂNIA ÎNVINGE FĂRĂ EMOȚII PE KOSOVO, ÎN LIGA NAȚIUNILOR

Naţionala de fotbal a României, la redebutul lui Mircea Lucescu, a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ”Fadil Volkri” din Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

La 38 de ani de la ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a tricolorilor, România s-a impus prin golurile marcate de Dennis Man (40), Răzvan Marin (51 – penalty), Denis Drăguş (82), având şi două bare, ambele prin Valentin Mihăilă.

Kosovo a avut o posesie mai bună, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii mari de gol. Muriqi (9) a reluat peste poartă, Niţă a reţinut lângă bară mingea trimisă cu capul de Rashica (31), Rexhbecaj (39) a trimis din voleu peste poartă de la 25 de metri, iar Muriqi, jucător care a marcat recent în poarta lui Real Madrid, a reluat cu capul pe lângă ţintă (45+2).

Man a semnat prima ocazie a tricolorilor (13), dar Muric a reţinut lângă bară. Stanciu (25) a şutat de la 25 de metri, dar Muric a fost la post. Drăguş (36) a trimis o lovitură de cap slabă, la centrarea lui Man, iar Muric nu a avut emoţii.

În min. 40, un contraatac al echipei României a dus mingea la Man, iar atacantul Parmei a marcat cu toată opoziţia lui Muric, cu un şut de la 16 metri.

România putea intra cu un avantaj mai mare la pauză, dar Mihăilă a şutat în bară (44), după o combinaţie cu colegul său de la Parma.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu s-a desprins în debutul reprizei secunde, dintr-un penalty transformat impecabil de Răzvan Marin (51). Man a obţinut lovitura de pedeapsă, după ce a fost şters de Berisha în marginea careului mic, infracţiunea fiind semnalizată de arbitrajul video şi ratificată de Agaev.

Mihăilă a fost în prima plan la două faze, dar şutul său din min. 53 a fost apărat de Muric, iar în min. 59 a nimerit vinclul porţii adverse după o intercepţie.

Kosovo a păstrat o posesie bună, dar şi-a creat situaţii notabile cu greutate chiar şi după intrarea ex-rapidiştilor Ermal Krasniqi şi Albion Rrahmani. Krasniqi (71) a şutat pe lângă poartă de la 20 m, fiind imitat de Rashica (77).

După ce Răzvan Marin a tras peste poartă de la 22 de metri (75), România a ridicat scorul la unul de forfait: Mihăilă a reuşit o intercepţie, a şutat la poartă, Muric a respins, iar Drăguş a reluat în plasă (82).

Finalul de meci a fost marcat de câteva altercaţii între jucători, soldate cu cartonaşe galbene, gazdele au rămas în zece oameni după eliminarea lui Vojvoda (85), iar mai mulţi spectatori au pătruns pe teren (minutele 84, 87, 90+1), jocul fiind întrerupt.

Deşi Kosovo a încheiat cu o posesie de 57% (faţă de 43%), România a dominat statistica, având 8-1 la şuturi pe poartă.

În celălalt meci al grupei, Cipru a învins Lituania cu 1-0, în deplasare.

România va juca următorul meci luni, pe Stadionul Steaua din Capitală, contra Lituaniei (21:45).

Kosovo – România 0-3 (0-1)
Au marcat:
 Dennis Man (40), Răzvan Marin (51 – penalty), Denis Drăguş (82).
Prishtina, Stadionul ”Fadil Vokrri”
Liga Naţiunilor – Liga C, Grupa 2

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI