ORDINUL ANPC DE STOPARE A FENOMENULUI ÎN CARE COMERCIANŢII SCAD GRAMAJUL PRODUSELOR, CU ACELEAŞI PREŢURI – FINALIZAT

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel, a fost finalizat şi ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial.

„Este gata şi ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel. Această formă de înşelăciune împotriva consumatorului se încheie astăzi”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului.

 

El a spus că va fi finalizată procedura de consultare la nivel european şi cel târziu luni actul va putea fi publicat în Monitorul Oficial.

„Producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar preţul produsului este neschimbat şi aplicăm sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii”, a mai spus Ciolacu.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI