LIGIA DECA: ÎNCEPEM ANUL ȘCOLAR CU PESTE 800 DE ȘCOLI ÎN PROCES DE REABILITARE, MODERNIZARE SAU CONSTRUCȚIE

Ministra Ligia Deca a anunțat că începem anul școlar cu peste 800 de școli în proces de reabilitare, modernizare sau construcție.

Potrivit declarațiilor făcute de ministra Ligia Deca, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferință în care s-a discutat stadiul pregătirilor școlilor împreună cu oficiali din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și inspectorii generali ai Poliției Române, ai Jandarmeriei Române și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, directorii Agenției Naționale Antidrog și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Au fost prezenți, din țară, reprezentanți ai prefecturilor, reprezentanții inspectoratelor școlare și șefii structurilor teritoriale ale MAI.

„Începem anul școlar cu peste 800 de școli în proces de reabilitare, modernizare sau construcție. Un record ce arată nu doar creșterea implicării autorităților locale în viața școlii, ci și buna colaborare în comunitățile din țară! Am solicitat să se facă toate eforturile, la nivel local, pentru ca spațiile în care vor învăța copiii să fie nu doar potrivite procesului educational, ci și sigure. Siguranța în școală este prioritate și apreciez implicarea tuturor colegilor mei din toate structurile cu atribuții în acest sens. Doar printr-un efort comun putem face ca școala să fie ceea ce ne dorim pentru copiii noștri!”, a transmis Ligia Deca, ministra Educației.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI