TERMENUL LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA ADEVERINȚELOR DE STUDIU ÎN CAZUL PENSIILOR DE URMAȘ 2024: PRECIZĂRILE CASEI DE PENSII

Odată cu apropierea noului an școlar 2024-2025, casele de pensii au venit cu precizări importante referitoare la pensiile de urmaș. Beneficiarii acestor pensii au obligația de a prezenta adeverințele de studiu în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului școlar sau universitar.

Conform prevederilor Legii nr. 360/2023, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. În situația în care copilul beneficiar al unei pensii de urmaș nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs.

Astfel, copiii urmași cu vârsta de peste 16 ani trebuie să prezinte, în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului școlar, adeverința în original din care să rezulte că în anul școlar în curs urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. De asemenea, studenții urmași au aceeași obligație, în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului universitar, de a prezenta caselor teritoriale de pensii adeverința în original care atestă că în anul universitar în curs urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.

Casa de Pensii Alba a transmis că, în conformitate cu prevederile Legii 360/2023, în cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI