CICLISM: TADEJ POGACAR A CÂŞTIGAT EDIŢIA CU NUMĂRUL 111 A TURULUI FRANŢEI

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câştigat pentru a treia oară Turul Franţei după ce a obţinut duminică a şasea sa victorie de etapă în ediţia cu numărul 111 a Marii Bucle, impunându-se în contratimpul final între Monaco – Nisa, pe distanţa de 33,7 km, informează AFP.

Tadej Pogacar, care a mai fost învingător în Turul Franţei în 2020 şi 2021, şi-a luat revanşa asupra rivalului său danez Jonas Vingegaard (Team Visma – Lease a Bike), victorios în ultimele două ediţii.

În această ultimă etapă, a 21-a, slovenul l-a devansat pe Jonas Vingegaard cu 1 min 03 sec, pe locul 3 fiind belgianul Remco Evenepoel (Soudal – Quick-Step), la 1 min 14 sec. Cei trei ciclişti au fost în această ordine şi în clasamentul general, unde slovenul a avut un avans de 6:17 faţă de Vingegaard şi de 9:14 faţă de Evenepoel.

Pogacar a devenit primul ciclist care câştigă Turul Italiei şi Turul Franţei în acelaşi an după italianul Marco Pantani în 1998.

Tabloul de onoare al ediţiei cu numărul 111 a ediţiei cu numărul 111 a Turului Franţei:
Clasamentul general: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)
Clasamentul celui mai bun căţărător: Richard Carapaz (Ecuador/EF Education)
Clasamentul pe puncte: Biniam Girmay (Eritreea/Intermarché)
Clasamentul celui mai bun tânăr: Remco Evenepoel (Belgia/Soudal-Quick Step)
Clasamentul echipelor: UAE
Combativitate: Richard Carapaz (Ecuador/EF Education)

Câştigătorii celor 21 de etape:
Prima etapă Rimini (Italia): Romain Bardet (Franţa/DSM)
Etapa a 2-a Bologna (Italia): Kévin Vauquelin (Franţa/Arkea B&B)
Etapa a 3-a Torino (Italia): Biniam Girmay (Eritreea/Intermarché)
Etapa a 4-aValloire: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)
Etapa a 5-a Saint-Vulbas: Mark Cavendish (Marea Britanie/Astana)
Etapa a 6-a Dijon: Dylan Groenewegen (Olanda/Jayco)
Etapa a 7-a Gevrey-Chambertin: Remco Evenepoel (Belgia/Soudal-Quick Step)
Etapa a 8-a Colombey-les-deux-Eglises: Biniam Girmay (Eritreea/Intermarché)
Etapa a 9-a Troyes: Anthony Turgis (Franţa/Total)
Etapa a 10-a Saint-Amand-Montrond: Jasper Philipsen (Belgia/Alpecin)
Etapa a 11-a Le Lioran: Jonas Vingegaard (Danemarca/Visma)
Etapa a 12-a Villeneuve-sur-Lot: Biniam Girmay (Eritreea/Intermarché)
Etapa a 13-a Pau: Jasper Philipsen (Belgia/Alpecin)
Etapa a 14-a Saint-Lary-Soulan: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)
Etapa a 15-a Plateau de Beille: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)
Etapa a 16-a Nimes: Jasper Philipsen (Belgia/Alpecin)
Etapa a 17e Superdévoluy: Richard Carapaz (Ecuador/EF Education)
Etapa a 18-a Barcelonnette: Victor Campenaerts (Belgia/Lotto Dstny)
Etapa a 19-a Isola 2000: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)
Etapa a 20-a Col de la Couillole: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)
Etapa a 21-a Nisa: Tadej Pogacar (Slovenia/UAE)

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI