Alexandra Păcuraru dă startul Caravanei România Suverană. Din 15 ianuarie, ajunge în toată România

Alexandra Păcuraru începe Caravana România Suverană din 15 ianuarie, în toată țara. Emisiunea sa se mută în intervalul orar 13.00-15.00 și se va desfășura într-un platou mobil. 

Gata, am ajuns la finalul acestei misiuni, nu doar la finalul acestui an. Mi-am asumat mai mult decât credeam ca pot duce, de dragul vostru, cu susținerea voastră am rezistat și am venit aici seară de seară indiferent de greutățile cu care mă confruntam zi de zi în viața mea și în societatea noastră… 

Nu a fost ușor să ajung la 1 noaptea acasă in fiecare zi, la 7 sa fiu in picioare, sa ma ocup de ai mei, micul dejun, spălat, îmbrăcat, ca la 8-9 sa ajungă la școala si gradinita. Uneori poate ca oboseala m-a sabotat si nu am dat randament maxim cum ați fi așteptat, poate ca am si greșit si pentru asta îmi cer scuze! Nu îmi place sa dezamăgesc, prefer sa nu îmi asum decât sa nu duc lucrurile la bun sfârșit si sa nu promit dacă nu știu ca pot sa si fac acele lucruri. Au fost momente in care am zis ca renunț, dar sunt crescută de un tata luptător, ce mi-a dat credința tare in Dumnezeu ca moștenire si mereu mi-a spus sa nu îmi fie teama sa merg înainte. Da, dar alții se opreau, unii se suceau, alții se ascundeau si fugeau de responsabilitate… nu a fost ușor sa continui, dar așa am făcut cum m-a învățat tata, nu m-am uitat in urma, nu m-am lăsat influențată de cei ce s-au oprit pe loc si acum ajunsă la linia de final ii mulțumesc si tatălui meu pentru încredere si voia telespectatorilor pentru sustinere, acum ajunsă aici pot privi in urma si ii văd pe cei opriți din drum încă in furtuna propriilor frici. Nimeni nu ne pregătește mai bine pentru viața decât un parinte iubitor. Si chiar dacă ni se povestesc lucrurile altfel le simțim le trăim si le învățam când este pe pielea noastră. Da, sunt foarte mulți oameni rău intenționați, oportuniști, duplicitari, bârfitori, cârcotași, dar nu înclina balanța in favoarea lor pentru ca încă sunt, slava Domnului, si oameni buni, iubitori, sinceri, asumați si muncitori. Dacă Dumnezeu ar fi vrut sa fie altfel, cu siguranța era altfel, dar așa inteleg ca fiecare are menirea sa și e bine sa fie așa. Sa rămânem oameni si sa nu ne mulțumim ca suntem lume multă! Sa facem totul din inima si cu simt de răspundere indiferent de rasplata oamenilor, rasplata sufleteasca este mai implinitoare. Simți sa faci bine atunci sa fii sigur ca bine vei primi. Îți place sa faci rău sa fii sigur ca vine si rândul tău si alții se vor juca cu raul mai tare decât ai facut-o tu. Eu, personal, ma rog mereu sa avem pace si dusmanii mei sa aibă pace, nu port răzbunare, invidie sau răutate. Le iau pe toate așa cum vin si mulțumesc si celor fățarnici ca m-au învățat sa nu ma mai încred in ei, mulțumesc si celor buni si autentici ca m-au făcut sa sper intr-o lume mai buna si un viitor mai bun aici la noi in țara si nu pe alt pământ.

In ianuarie, dragi romani, revin intr-un alt format dedicat dumneavoastră, tuturor celor care ma opriți când ma întâlniți sa îmi vorbiți, de la 13 la 15, preț de doua ore microfonul va aparține, sa va auziți in toată țara, sa va povestiți realitatea. Realitatea voastră de zi cu zi contează, aici trebuie sa fim atenți sa avem răbdare sa le identificam pe toate cele ce va frământa sa vedem cine va reprezinta sau cine va va reprezenta in 2024. Aud tot mai des ca românii si-ar dori sa fie conduși de o femeie, dar sa nu facă parte dintr-un partid politic ci sa fie independenta. Am stat serios si m-am gândit mai ales după ce l-am auzit si pe maestrul Cristoiu vorbind pe acest subiect si cred ca da, e momentul unei schimbări majore. Sa pariem pe o femeie presedinte care poate aduce pace stabilitate femeie asumată ce duce la capăt proiectele de țara, lider capabil sa așeze la aceeași masa alți lideri cu personalități puternice care din motive ce țin strict de orgolii politice nu s-au înțeles pana acum. Da, o regina Maria a României in timpurile noastre ar fi primită cu brațele deschise de romanii care s-au saturat de cearta de scandal de gargara pe mulți bani publici evident, de distrugere sistematica a tot ce este bun autentic si românesc. O femeie ce știe sa ii mângâie pe cei in suferința, ce știe sa ii încurajeze si sa ii susțină pe cei mai mici cei care sunt in creștere, sa știe sa ii încurajeze si pe cei mai mari sa performeze si, bineînțeles, sa știe sa adune in jurul ei doar experți nu parerologi, sa aplice doar soluțiile identificate de cei mai buni in domeniu nu soluțiile preferate de partid si clientela politica. Da, as avea încredere intr-o femeie presedinte, o votez cu toată încrederea. Maia Sandu si Kovesi nu fac parte din aceasta varianta care începe sa îmi placa si mie, nu doar la auz, ci si ca exercițiu de imaginație. Prea mult conflict au creat bărbații, nu am nimic cu ei, sa nu ma înțelegeți greșit, ca sunt in cealaltă extrema. In contextul tensiunilor externe si interne o femeie presedinte cred ca ar aduce pacea pe care toți ne-o dorim si o echipa puternica la guvern poate tot in jurul unei doamne prim ministru ar completa pacea cu siguranța. Si prosperitatea. Sa fim atenți si sa așteptăm sa vedem câte doamne se vor înscrie in cursa pentru Cotroceni.

Ne trebuie oameni care să facă ordine în această țară în care ardem de vii. Sunt localități unde toate instituțiile nu au autorizatii de incendiu. Știu un caz concret, cu un oraș cu 3 scoli mari și o sala de sport fără autorizație de securitate la incendiu. Autoritățile locale ar trebui sa întrerupă activitatea in aceste scoli iar costurile pentru rezolvarea situației este de ordinul milioanelor de euro. Edilul ar fi pus în situația ca un an de zile să nu asigure serviciile publice de baza ale orașului, salubrizare, iluminat public, dezinsecție, servicii sociale pentru a rezolva. Vă prezint și azi o situație concretă de la o altă destinație pentru turiști, care poate oricând repeta tragedia de la Ferma dacilor. Până atunci, dragi români, iubiți frați și surori, vă spun cu toată reponsabilitatea: am trăit multe evenimente în această viață. Iar ca popor, de nenumărate ori am scris pagini frumoase de istorie. Suntem mai puternici doar când suntem uniți. Stiu că suntem diferiți, fiecare este unic, fiecare are genele lui care îl definesc. Ce ne face să mergem mai departe, ca familie, ca și comunitate, ca națiune? Aceleași valori care, fără să ne dăm seama, sunt adânc întipărite în moștenirea noastră genetică. Prin noi curge același sânge de jertfă pentru credință, pentru Europa, pentru România , o țară care niciodată nu a fost și nu va fi mică.

Țara noastră are un potențial fantastic, de aceea îi deranjează și supără pe alții, care o nu au resursele noastre, ori tradițiile extraordinare pe care le moștenim de milenii. Vedem că Europa este în degringoladă, putem detesta ce reprezintă azi noțiunea de UE, dar nu trebuie să renunțăm la bătălia pentru ao salva. Dacă ne salvăm țara, salvăm și acest continent devastat de pârjolul unei noi generații de lideri, oameni fără caracter și cu agende ascunse. Este evident că s-a făcut greșeli uriașe de-a lungul istoriei. Doar ne-am aliat cu Hitler și naziștii în cel de-al doilea război mondial, am ajuns la gurile Donului și am trecut fluviul care salva URSS. Am ajuns, fără să fim de acord cu asta la porțile Moscovei, dar am reparat cea mai cumplită eroare din existența noastră. Am eliberat Budapesta, Viena, Praga. Nimeni nu recunoaște că ne-am reparat greșelile. Nimeni, nici măcar noi, nu vedem că ne-am plătit, cu vârf și îndesat păcatele. Încă tragem pentru ele: ne-am ucis, fără milă, fără regrete, fără un proces drept, conducătorii. Și nu i-am executat oricând, ci chiar în noaptea sfântă de Crăciun. Acum decontăm ceea ce Dumnezeu ne-a interzis. Dar, cum Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să să întoarcă, eu cred cu tărie că am tras destul. E vremea să privim, cu demnitate, către cer, către mila cea mare și să ne înălțăm din condiția de sclavi la care am fost reduși intenționat de niște nemernici fără suflet. Suntem și am fost scutul Europei, al lumii libere. De aceea ochii unora privesc cu nesaț, fie de la est, fie de la vest către trupul sfânt al României. Pământ sfințit cu sânge de jertfă al înaintașilor pentru noi. Noi de ce nu putem păstra ceea ce ne-au dăruit ei? Vremurile grele nasc lideri adevărați, acum e vremea să îi găsim. Este de datoria noastră. Unii nici măcar nu sunt aruncați în față, nu îi vedem în sondajele de opinie. Nu ne mai putem permite pași greșiți. Trebuie să îndreptăm această corabie , să o scoatem din furtună și să o îndreptăm spre țărm sigur. Împreună! În același gând, în același glas. Cu același scop: pentru cei mici, azi fără discernământ, cărora le vom lăsa aceste granițe. Le vom transmite spre moștenire o țară, o patrie, un neam? Sau un teritoriu ciuntit crunt de de pretențiile nejustificate ale altor state, mai tinere și mai parșive decât noi? Ne despart multe lucruri, ne unesc câteva. Dar acele câteva, puține, acelea sunt cele care trebuie să ne aducă laolată.. Da, suntem diferiți! Da, suntem unici! Suntem un popor unic. Cu voia divinității, pe portile noastre nu au intrat influențe necreștine. Am apărat ortodoxia, catolicismul, creștinismul în ansamblul lui. Va mulțumesc încă odată pentru tot, m-ați făcut sa îmi dobor propriul record, de la editoriale scurte – de 2 minute, am ajuns si la 40 de minute vorbite si parca tot mai aveam câte ceva de adăugat. Mulțumesc pentru critici, au fost constructive, mulțumesc pentru lacrimi, mi-au curățat sufletul, mulțumesc pentru solidaritate in campaniile umanitare, mulțumesc pentru audiență, mulțumesc pentru mesaje, mulțumesc pentru tot. De mâine, sunt mama cu norma întreaga din nou pentru toată vacanța, așa le-am promis si așa voi face, ma voi dedica copiilor mei care, chiar dacă au aceeași mama si același tata, chiar dacă i-am purtat pe toți in pântec, sunt foarte diferiți si fiecare are nevoie de mine in alt mod, cu fiecare trebuie sa vorbesc altfel, timpul de calitate trebuie împărțit egal, fără sa creez supărări sau frustrări. Copiii, cred eu ca sunt cei mai buni învățători pentru noi – părinții. Ne arată ca suntem mai puternici decât credeam si cand vedem ca practic nu s-a tăiat niciodata cordonul ombilical si emoțiile noastre ajung si la ei simultan suntem obligați sa fim mai buni mai așezati mai încrezători si asumați. Si in încheiere chiar dacă poate va voi supăra pe unii care din diferite motive preferați sa va vedeți de viața voastră de tinerețea voastră de tabieturile voastre ca oricum copilul se creste si cu bone si cu știu eu mai cine! Puneti-va in pielea copilului si îl veți înțelege mai ușor. Este sufletul si viața voastră nu îl lăsați de izbeliște trist si neîncrezător. Observați-l, câștigați-i încrederea ca mereu sa știți de el, unde este cu cine este ce face ce se petrece ca sa puteți preîntâmpina nenorocirile care s-au înmulțit mai ceva ca virușii. Știu ca nu este ușor nici pentru parinte nici pentru copil sa se intervină sa se schimbe scoli anturaje dar când lucrurile nu sunt bune schimbările sunt obligatorii. Mai bine sa se supere copilul acum decât sa va judecați voi mai târziu ca nu ați intervenit si l-ați pierdut in droguri in prostituție in trafic in crime ferească Dumnezeu! Copilul are nevoie de protecție de siguranța pana ajunge sa înțeleagă ce ii face bine si ce rău. Îmi amintesc ca si mie mi-a fost foarte greu cand tata m-a rupea de anturajele de care ma atașam in școlile pe care le-am urmat! Atunci nu înțelegeam îl credeam rău intenționat! Acum ii mulțumesc si ii sunt recunoscătoare ca nu m-a lăsat sa pic in capcane si am mers pe drumul meu pe care Dumnezeu mi l-a dat sa îl urmez. In final, va imbratisez cu toată inima mea si va invit sa ne mai dam odată mâna. Pentru România suverana! 

Un editorial semnat Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI