Gândul zilei
„Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din faţa arcului, căci în lumea aceasta suntem puşi ca un semn spre săgetare şi zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile, unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi.”- (Vieţile Sfinţilor).
Știai că?
Patrologie apare ca termen, ca formulare, în sec. XVII, pentru acea disciplină istorică a teologiei al cărei obiect de studiu îl constituie viaţa, scrierile şi învăţătura Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, care au trăit şi au scris în primele opt veacuri ale dezvoltării Bisericii creştine – sec. I -VIII. Deşi este o istorie a vechii literaturi bisericeşti, Patrologia nu urmăreşte criteriul literar, ci pe cel teologic, punând accentul, nu pe formele literare, ci pe cuprinsul teologic doctrinar, rămânând o disciplină teologică. Patrologia este numită şi Patristică sau Teologie Patristică, tocmai fiindcă are ca scop aprofundarea învăţăturii Părinţilor bisericeşti. Patrologia studiază viaţa Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, nu numai pentru a fixa conjunctural în timp opera lor, dar şi pentru a reliefa frumuseţea morală şi înălţimea spirituală a vieţii lor, care trebuie să fie pildă şi stimulent pentru cititori; studiază scrierile lor pentru că ele sunt tezaurul Sfintei Tradiţii şi izvorul Teologiei creştine post-patristice; învăţătura lor, împreună cu cea a Sfintei Scripturi, a Sinoadelor Ecumenice, a mărturisirilor de credinţă şi a cărţilor de cult, este normativă pentru credinţa noastră.
Pilda zilei
Legendă creştină
Se povesteşte că Dumnezeu a chemat odată în adunare de împăcare pe toate virtuţile duhovniceşti.
Acestea au venit sub chip de îngeri luminoşi.
Erau acolo: Răbdarea, Iubirea, Credinţa, Binefacerea, Recunoştinţa, Bunătatea şi toate celelalte…
Din toate acestea, numai două nu se aveau bine între ele. Nu voiau să se apropie una de alta şi chiar nu se iubeau.
Dumnezeu văzând acestea le-a trimis de la Sine şi le-a zis:
– N-am să vă mai adun, până ce cele două vrăjmaşe nu se vor împăca…
Şi a trecut o vreme şi s-a arătat pe pământ Domnul Hristos.
Şi după ce învăţătura Sa a cuprins sufletele oamenilor, Dumnezeu a chemat din nou la Sine virtuţile duhovniceşti.
De data aceasta, cele două vrăjmaşe se împăcaseră. Întrebate cine le-a împăcat, ele răspunseră:
-Ne-a împăcat Domnul Iisus Hristos…?
Cele două vrăjmaşe erau: Binefacerea şi Recunoştinţa.
Sursa: Realitatea Spirituala