Alexandra Păcuraru: „Anca Alexandrescu a primit amenințări. Cineva a pus preț de 10.000 de euro pe viața ei”

Lumea privește înmărmurită în ochii reci ai îngerului morții. Soarta întregii omeniri se decide acum și este în mâna câtorva lideri, care se ascund în spatele birourilor cu aer condiționat, in timp ce milioane fug către beciuri reci, în tranșee sau în case fără apă, mâncare, curent și căldură. Stăpânii omenirii decid strategii, trimit tineri la pieire doar pentru că vor să păstreze resursele tot mai puține, care le conferă statutul de puternici ai vremurilor noastre. 

Nu există, dragii mei, război bun și pace rea. Războiul aduce moarte, distrugere, foamete, orori. Am crezut, cu toții, că a doua mare conflagrație mondială va fi cea care va aduce liniștea pe pământ. Cei care au trăit acele zile cumplite s-au stins. Iar peste paginile de istorie se așterne praful nepăsării, al ipocriziei și al uitării. Ura a devenit noua busolă iar Dumnezeu- o entitate ascunsa in paginile bibliei. Liderii lumii au eșuat în a oferi stabilitate, dreptate și predictibilitate. Suntem la câteva ceasuri de distrugerea noastră că specie. Dar putem evita acest lucru, deși trăim într-o epocă în care arsenalul militar este infinit mai puternic decât tot ce a existat până acum. Putin, prin invazia din Ucraina, a aruncat omenirea într-o spirală a conflictului care se extinde treptat peste multe colțuri ale planetei. Mi-e teamă că acest război care stă să înceapă nu este unul al religiilor, ci unul al urii. Teroriștii care au lansat acele atacuri oribile trebuie eliminați. Ei țin captivi nu doar sutele de ostatici evrei, ci și milioane de musulmani. Nevinovații tremură și se tem pentru viața lor, în timp ce șefii Hamas sunt în siguranță, în paradisuri din Golf. Astăzi, în zona de conflict a ajuns și prima delegație europeană, condusă chiar de premierul român. Dar a fost alertă maximă de securitate în timpul vizitei lui Marcel Ciolacu în Israel. Mai multe rachete au fost trase chiar în momentul în care premierul era aproape de aeroport. Reprezentanții țării noastre au fost duși imediat în buncăr. Marcel Ciolacu a discutat azi, la Tel Aviv, atât cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cât și cu românii care trăiesc în zona de conflict. Din nefericire, situația este disperată pentru diaspora din Palestina, acolo unde 240 de români au cerut să fie salvați de autoritățile de la București. Sper ca cei care răspund de viețile noastre, ale tuturor, să ia cele mai bune decizii, pentru a limita numărul de victime nevinovate. Da, Israel are dreptul de a se apăra, iar întreaga lume liberă trebuie să i se alăture în bătălia cu teroriștii.

Însă situația este extrem de complicată în aceste momente, în care lumea se reașază pe noi coordonate, în explozii de rachete. Aseară am avut numai cuvinte de critica și mulți ați fost în asentimentul meu, vis-a-vis de comportamentul primilor trei oameni in stat, gazdele evenimentului remarcabil care l-a lăsat fără curaj pe Zelenski- actorul politic al Ucrainei, care nu știe sa mulțumească, nu știe decât sa primească ajutoare de la statul roman. Pentru ca staff-ul său și oamenii lui sa mănânce in România caviar, sa bea șampanie, sa călătorească, sa le tihneasca practic pauza de țara lor, unde e război, oameni mor. Pe unii, preocupările turistice ii ajuta sa nu vadă, sa nu audă, sa nu empatizeze cu sufierinta celor care nu au prins valul plecării! Aseară nu m-am putut abține sa le zic ce meritau și am văzut ca ceilalți colegi de presa nu au spus nimic, au tăcut căutând bombe de presa unde nu exista! Ei bine, astăzi am motive de laudă la adresa premierului nostru Marcel Ciolacu, fata de actorul curajos pe ecrane Zelenski, cel care nu a fost primit in Israel de premierul Netanyahu. Ciolacu a fost invitat și primit cu respect și prietenie de premierul țării care astăzi ne trage un semnal de alarma ca trebuie sa fim mai uniți ca niciodata! Marcel Ciolacu a avut un discurs reprezentativ pentru majoritatea romanilor care da, au simțit suferința profund și sunt solidari cu statul Israel, lupta alături pentru viața și pentru libertate! Viața are prioritate și nu contează culoarea pielii, religia, etnia sau cetățenia, contează doar viața! Toate viețile contează și pentru pace suntem obligați sa luptam toți! Bravo, domnule Marcel Ciolacu. Vă felicit ca ați mers in vizita, in țara sfânta și ați transmis mesajul romanilor!

Acum rămâne sa vedem și cum instalam pacea chiar la noi acasă pentru ca nici aici lucrurile nu par a fi ușor de dus in lunile ce urmează cu toate creșterile in lanț devine o provocare supraviețuirea. Sa ne bucurăm ca încă este cald afara și nu avem facturi nejustificat de mari. Vina vor găsi pe ce să o arunce, dar numai pe incompetenta lor nu. Din nefericire, incidentele teroriste se intensifică și în Europa. Seara trecută capitala UE a mai bifat un nou atac sângeros. Din fericire, teroristul care a ucis doi oameni și a rănit un altul la Bruxelles a fost împușcat de polițiști. Oamenii legii l-au interceptat în această dimineață, după mai bine de 12 ore de la atac, într-o cafenea dintr-un cartier al orașului. O operațiune antiteroristă de amploare a avut loc și în Milano. Poliția a arestat deja un cetățean egiptean și unul italian, amândoi fiind acuzați de instigare la acte de terorism. Președintele României, Klaus Iohannis, condamnă ferm atacul din Bruxelles, susținând că trebuie să rămânem uniți în jurul valorilor noastre comune europene. Văd ca in tot mai multe state sunt anunțate atacuri, unele poate vor fi anunțuri false. Ce s-a întâmplat astăzi in Paris, cu alertele cu bombă de la Versailles, se poate întâmpla in fiecare capitala europeana. Nu știu ce le vom răspunde copiilor când vom anula plecările in weekenduri sau in vacante, in alte tari unde este risc de astfel de proteste, atacuri sau evenimente nedorite. Ce le spunem copiilor când ii creștem cu Dumnezeu, care este iubire, pace, viața, bucurie. Și alții, in numele altui Dumnezeu, atentează la viața nevinovaților. Cum le explici copiilor ca in țara sfânta e război și se moare? Căutând răspunsul corect și ușor de înțeles pentru ei, poate îl căpătam și pentru noi. Eu vreau sa aud doar despre pace! Vreau sa aud de dezarmare și anihilarea teroriștilor! Cei care au finanțează și coordonează grupările teroriste sunt liberi sa se plimbe pe unde vor? Prin ce tari vor? Teroriștii lor vin ca refugiați și se pot infiltra in toate paturile societății in toate țările importante. Linia este subțire, nu spun să nu primim refugiați. Din contră, trebuie să scanăm mai bine grupurile care fug de războaie și nenorociri. Acești nenorociți ai sorții, majoritatea, nu vin de drag în Europa. Nu își părăsesc țara, casa și rădăcinile că le e bine. Suntem datori să ajutăm, să sprijinim pe cei în nevoie. Însă putem preveni nenorociri? Mai avem servicii secrete? Sau doar titluri de filme la televizor, ca da bine sa crezi ca cineva se ocupa și veghează la siguranța, la ocrotirea vieții și vezi ca nici in vizita la Parlamentul European nu ești in siguranța ca se împușca oameni nevinovați la întâmplare. Cine trebuie sa curețe societatea de aceste pericole reale, sa ii dezarmeze pe posibilii atacatori? Din nou va spun ca doar NATO are capacitatea sa ne apere, cu armatele noastre și Biserica ortodoxa care ne învață legile vieții, sa nu facem rău ca ni se întoarce, sa nu scoatem sabia ca de sabie vom muri Dumnezeu iubește viața si toți cei care interpretează greșit ca ei au voie, in numele religiei, sa ia o viața sau mai multe, trebuie oprit ca nu exista așa ceva! Extremismul, fanatismul, antisemitismul este criminal, periculos, bomba cu ceas! Sa fim atenți la cei din jurul nostru, sa fim vigilenți pentru ca timpurile ne impun sa cernem grâul de neghina! Am încredere in serviciile statului român, ca vor reuși sa ne protejeze si atacurile in România nu vor exista, iar cei care vor planifica ceva rău vor fi prinși in timp util, înainte de a detona nenorocirile, afectând oameni nevinovați. Si, pe această cale, fac apel sa se înființeze si o poliție virtuală a platformelor sociale, ca acolo unde se instiga la ura, cei vinovați să răspundă penal! Unii poate doar se joaca cu vorbele, ca atât știu și pot: trei cuvinte si alea ale urii si vibrației cele mai joase. Dar mulți poate chiar simt, chiar trăiesc ura pe care o exprima in scris. Poliția trebuie sa îî blocheze, să îi izoleze ca sa nu reprezinte un pericol real.

Amenințări a primit și colega mea, Anca Alexandrescu. Cineva a pus preț de 10.000 de euro pe viața ei. Incredibile vremurile pe care le trăim! Anca Alexandrescu nu este doar colega mea, ea e parte din familia Realitatea Plus! Este un jurnalist iubit de telespectatorii ei, detestat de mafioții pe care îi dă în vileag, dar e si mama care și-a crescut singura copiii. Este un om asumat și mai curajoasa decât mulți bărbați declarați luptători, care zic ca fug la lupta dar fac cale intoarsă sa vadă cine ii ține de cămașă, ca sa nu atace! Nițte lași ascunși după conturi false! Poliția trebuie sa intervină si persoanele ce fac aceste lucuri sa răspundă penal A venit vremea să investim mai mult în securitate, în armată, trebuie să pregătim acest popor pentru orice pericol i se așterne în față. Mi-e teamă de scenariul lansat de publicistul Ion Cristoiu, care anticipează că premierul Marcel Ciolacu este gata să rupă Coaliția cu PNL! Acesta susține că ele două partide vor merge pe drumuri separate începând din luna noiembrie, iar liberalii vor trece în opoziție. Asta deși recent liderii politici vorbeau chiar despre o prelungire a alianței inclusiv la alegerile de anul următor. Cred însă că există suficientă maturitate politică în cele două tabere, iar România poate avea măcar stabilitate guvernamentală. Ne așteaptă o iarnă dificilă, cu prețuri care pot exploda la cote fără precedent, mai ales din cauza războaielor care se prefigurează. Vedem că o primă decizi a fost luată: oficialii extind numărul produselor cu adaos comercial plafonat. Avem lista alimentelor pentru care ar urma să plătim mai puțin și v-o prezentăm în această seară. Însă, experții spun că marea ieftinire la raft este de fapt marea țeapă. Deci, oricât s-ar plafona, tot scump cumpărăm. Am trecut, in drum spre redacție, pe lângă guvernul României si am văzut protestul bolnavilor de cancer, care au adus saci negri! Au dreptate si strigatul lor trebuie auzit!! Zilnic mor bolnavi de cancer! Zilnic mor copii bolnavi de cancer! Cui ii pasa, cine ii are pe conștiința, mai ales pe cei ce pot fi salvați cu tratamentul medicamentos necesar si terapiile specifice pe care statul refuză să le plătească? Rafila sfidează! L-am văzut la evenimentul la care am participat, mitingul de solidaritate cu Israelul! Am văzut ca vine dacă e chemat. vine dacă e sunat! Răspunde la apeluri, doar că, tura asta nu a sunat cine trebuie ca Rafila sa prezinte măcar la discuții, cu oamenii care mor cu zile. Cât despre soluții, ele sunt deja pe masa, doar din ordinul si pixul lui pot fi aplicate ca sa genereze efecte. Nu vă mai încarc cu toate poveștile celor 153 de saci negri, care sunt reale nu inventate sa trezească empatia. Din nefericire, la noi, empatia funcționează pe o stradă cu sens unic. O vorbă din înțelepciunea populară spune că oaia se teme toată viața de lup și, într-o zi, o mănâncă ciobanul. Așadar, să fim atenți, dragii mei, la tot ce se întâmplă în jurul nostru.Eu sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm cu demnitate mâna pentru a face România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI