Gândul zilei
„ Nimic din lumea aceasta nu ne însoțește dincolo de mormânt.Toate, inclusiv prietenii, familia, inclusiv cei care au spus că sunt gata să moară pentru noi sau care ne-au spus <<te iubesc mai mult decât sufletul meu>>, până la groapă te iubesc. De acolo ești singur. Numai tu și faptele tale. Să vă aduceti aminte de această singurătate extraordinară după punerea în mormânt. Extraordinară!
Esti singur, singur!
Nimeni nu mai pledează pentru tine. Singura pledoarie este a îngerului bun care spune:
Stăpâne, omul acesta a făcut un lucru bun, iartă-l!”- Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Știai că?
Talion sau Legea talionului, este o străveche formă de justiţie, care prevede normele de pedepsire a oricui s-ar fi făcut vinovat de vreo formă de vătămare sau frustrare a semenilor săi; aceste norme sunt intransigente: „măsură pentru măsură“. Ele sunt amănunţit expuse în Vechiul Testament: „De va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ceea ce a făcut el altuia…“ (Levitic 24, 19); „…suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură…“ (Ieşire 21, 23-25; Numeri 35, 16-21). Legea talionului va fi înlocuită în creştinism prin legea iertării şi a iubirii de aproapele, pe care Iisus Hristos o aduce oamenilor prin Evanghelia Sa: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul“ (Ioan 13,34). Iisus se referă expres la vechea lege pe care o înlătură spre a o înlocui cu Legea nouă, a dragostei faţă de fiecare om: „Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt… Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău». Iar eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc“ (Matei 5,38,39,43 şi 44).
Pilda zilei
Biblia
S-a întâmplat pe front în timpul celui de al 2-lea Război Mondial. Un detaşament de soldați se aflau în ofensivă. Din când în când cineva cădea, lovit de un glonţ sau obuz inamic. Lângă unul dintre cei căzuți, un prieten s-a aplecat şi a fost mirat să descopere că soldatul era încă în viață. Glonţul a străpuns doar haina, dar nu era sânge!
Ce armură a apărat soldatul?
Din buzunarul hainei prietenului său rănit, salvatorul scoase o mică Biblie, pe care acela o purta mereu cu el. Pe copertă era o gaură arsă pe margini. Glonţul a străpuns jumătate din Bilblie și s-a oprit la capitolul „Psalmi”, exact la mijlocul Psalmului 90 – „ Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.“
Așa este și cu sufletul nostru.
Suprema apărare e atunci când ne jertfim pentru Cuvântul și poruncile lui Dumnezeu.
Iubirea adevărată este iubirea jertfelnică !
Sursa: Realitatea Spirituala