Victor Ponta, consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu. Numirea, publicată în Monitorul Oficial

Fostul premier Victor Ponta a devenit consilier onorific al actualului premier Marcel Ciolacu. Decizia privind numirea lui Ponta a fost publicată în Monitorul Oficial. Activitatea nu este remunerată.

„Atâta timp cât domnul Ciolacu, în calitatea sa de premier al României, își dorește să colaborăm în acest domeniu, sunt onorat și foarte deschis să lucrăm împreună. Cred și sper că România poate să își îmbunătățească relațiile economice cu alte guverne și cu mari investitori internaționali. Nu sunt om care preferă să stea pe margine și să critice – dacă am ocazia să sprijin și să obținem rezultate sunt bucuros! Și la nivel personal am o relație cordială cu domnul Ciolacu și îmi doresc, din toată inima, ca Guvernul pe care îl conduce să performeze în zona economică!”, a declarat Victor Ponta pentru DCNews.

Imagine

 

La sfârșitul lunii iulie, cei 2 au avut o întâlnire de taină.

Premierul Marcel Ciolacu, surprins în timp ce avea discuții în taină, la masă, cu fostul premier Victor Ponta. Cei doi s-au aflat la Tulcea, unde a fost inaugurată o faleză pe Dunăre.

Victor Ponta a fost premier din partea PSD între 2012 și 2015, dându-și demisia din funcție după protestele masive, pe fondul tragediei din clubul Colectiv.

În 2017 a pus bazele partidului Pro România.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI