Val de aer cald peste România: Unde se vor înregistra 16 grade | ANM, prognoza meteo actualizată

Valul de aer cald care a venit dinspre centrul Europei a acoperit și România. În ce zone vor fi şi 16 grade Celsius. Elena Mateescu, directorul ANM, anunţă prognoza meteo actualizată. 

O vreme deosebit de caldă, așa cum menționam de la mijlocul acestei săptămâni și care va fi de interes și la finalul acestei săptămâni cu valori de temperaturi în creștere. 

Dacă mâine contăm pe maxime de până la 13-14 grade vine vineri sâmbătă chiar maxime de 17 grade în special în regiunile extracarpatice, cu o maximă și în Capitală care să se apropie de 14-15 grade. 

Așadar, o vreme mult mai caldă pentru perioada în care ne aflăm și vorbim de abateri termice pozitive mai mari de 10 grade față de normalul termic al perioadei din calendar. 

În același timp, vorbim și de posibilitatea să înregistrăm precipitații pe arii relativ extinse la sfârșitul săptămânii în Maramureș, în Crișana, în Transilvania și Moldova. 

Vorbim de precipitații care să fie predominant sub formă de ploaie, însă în cantități neînsemnate și cu caracter local. 

Și România a înregistrat în ianuarie 2023 cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 5.3 grade Celsius față de normalul termic al unei luni ianuarie în țara noastră, considerată statistic cea mai rece luna anului și a iernii, depășind luna ianuarie a anului 2007 ne amintim, cu o abatere de 5.2 grade Celsius. 

Este posibil ca iarna 2022-2023 având în vedere și faptul că prima lună de iarnă decembrie 2022 și a fost a 3-a lună decembrie cea mai caldă, la finalul sezonului de iarnă 2022-2023 să înregistrăm un nou record al anotimpului alb în țara noastră, posibil în top 5 cele mai călduroase ierni”, a spus Elena Mateescu, director ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.   

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI