Marius Budăi, anunţ de ultimă oră despre reforma pensiilor. Ce categorii vor fi afectate de noua formula de calcul

Marius Budăi, ministrul Muncii, a explicat în exclusivitate la Antena 3 CNN ce decizii s-au luat privind reforma pensiilor.

Guvernul a adoptat, astăzi,  reforma pensiilor speciale, care prevede că nicio pensie de serviciu nu poate depăși salariul primit în perioada activă.

Ajustarea se aplică pensionarilor din justiție, navigație, Curtea de Conturi și diplomație. Pentru militari se lucrează la un alt act normativ.De asemenea, la baza de calcul a pensiei nu se va mai ține cont de prime. Proiectul va fi depus în Parlament și dezbătut după 1 februarie 2023.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a explicat cum se va face această reformă şi dacă va fi afectat şi sistemul public de pensii. 

„Știți că în luna decembrie anul trecut a fost un memorandum, un guvern unde toți miniștrii de resort au fost cuprinși într-un grup de lucru și am lucrat împreună cu specialiștii din Ministerul Muncii

De atunci am avut aceste discuții pe întreg parcursul anului 2022 am discutat și cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială, știți că am avut experții de la Washington la minister și iată că am ajuns, astăzi, în postura în care să propunem în Guvern acest proiect de act normativ care să fie transmis către Parlament, așa cum este normal și cum de fapt, liderii coaliției au spus foarte clar că se va întâmpla”, a spus Marius Budăi. 

Pensii 2022. Ce categorii de pensionari vor avea ajustări, regândiri ale sistemului de pensii

„Sunt cei care sunt cuprinși în cele 6 legi menționate în PNRR și în solicitarea Comisiei Europene asupra pensiilor militare. Vorbim aici de cele 2 legi din justiție și anume de statutul magistraților și de statutul personalului auxiliar din instanțele de judecată.

Vorbim de diplomați, de personal al Curții de Conturi, vorbim de funcționarii publici, parlamentari și de personalul navigant și, bineînțeles militarii.

Noi vorbim de un calcul. Principiul de bază este cel anunţat, și anume să nu mai depășească nici pensie, salariu. Vorbim într-adevăr de calcul fără a produce retroactivitate și fără a fi afectată partea de contributivitate.

Marius Budăi: „Sistemul public de pensii nu este afectat”

Cu precizarea că nu vorbim de sistemul public de pensii. Şi da, pentru cei care depășesc cu pensia dumnealor valoarea netă a veniturilor, va fi o recalculare și vor intra în plată cu noul cuantum pe viitor.

Pensiile militare au prevedere în acest act normativ. Este o schimbare a modului de calcul de la cele 6 luni din ultimii 5 ani, la 12 luni din ultimii 5 ani, cu precizarea că pensiile militare îndeplineau criteriile din PNRR și că pensiile militare au avut deja 2 reforme, una în 2015 cu legea 223 și alta în 2017 cu ordonanța 57 și 59 bineînțeles, și aici inițiatorii au fost miniștri de resort.

Dumnealor au deja plafonat venitul din 2019 şi schimbat modul de calcul,  deci calcului este doar pentru viitor. Şi nicio pensie militară nu depășește din datele pe care le avem de la ministerele de resort în momentul activității.

În acest proiect nu se face referire la pensionarii din sistemul public de pensii”, a mai spus Marius Budăi, subliniind că sub nicio forma nu există riscul ca pensiile să scadă. 

Marius Budăi: „Pensiile nu întârzie. Este început de an bugetar”

„Pensiile nu întârzie. Este început de an bugetar. Pe 2 ianuarie când începem anul bugetar vom avea deschidere de conturi, virări de sume către Poșta Română. Începând din 3 ianuarie se vor plăti pensiile.

Am discutat cu cei de la Poșta Română și ca de fiecare dată, le mulțumesc că au înțeles situația. Se va lucra și în weekend așa astfel încât în calendarul stabilit pensiile să fie plătite”, a conchis Marius Budăi, ministrul Muncii, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3 CNN. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI