Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Arad susțin că au găsit la un depozit de îmbrăcăminte second-hand din judeţ 17 tone de deşeuri textile care urma să fie vândute în magazine ca îmbrăcăminte, deşi produsele ar fi „nesigure şi periculoase”, prezentând „urme vizibile de murdărie, miros greu, cu un grad de uzură foarte ridicat”, transmite Agerpres.
Acţiunile comisarilor au loc la punctele de intrare în ţară, la importatori, distribuitori şi la comercianţi.
„Hainele prezentau urme vizibile de murdărie, miros greu, cu un grad de uzură foarte ridicat. Având în vedere starea fizică a obiectelor, acestea au fost considerate produse nesigure şi periculoase, respectiv deşeuri, conform prevederilor HG163/2007 privind introducerea pe piaţă, comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată şi a articolelor textile purtate sau uzate. Mai mult, documentele obligatorii însoţitoare – certificatele de dezinfecţie şi dezinsecţie – nu erau complete”, a transmis instituția.
Comisarii au sesizat Garda de Mediu, iar reprezentanţii acestei instituţii au confiscat întreaga cantitate de 17 tone de produse second-hand.
Sursa: Mediafax