Sectoare de pe Transalpina şi Transfăgărăşan se închid. Când intră restricția în vigoare

Circulaţia rutieră pe anumite sectoare ale Transalpina şi Transfăgărăşan se închide, începând de joi, ora 7:00.

Sursa foto: Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere/ Facebook

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că circulaţia rutieră pe anumite sectoare ale drumurilor montane Transalpina şi Transfăgărăşan se închide din cauza condiţiilor meteorologice prognozate.

Astfel, circulaţia rutieră va fi interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum: DN 67C (Transalpina) între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800), şi DN 7C (Transfăgărăşan) între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800).

Condițiile meteorologice închid circulația pe Transalpina și Transfăgărășan

„CNAIR a reuşit în acest an, printr-un efort susţinut şi cu ajutorul condiţiilor meteo favorabile, să menţină circulaţia deschisă pe aceste rute montane o perioadă de timp mai lungă decât de obicei, însă prioritatea principală este integritatea şi viaţa celor care merg pe drum.

 

Recomandăm conducătorilor auto care tranzitează în această perioadă rute montane să aibă autoturismele echipate de iarnă, să circule cu atenţie şi să respecte semnalizările şi atenţionările oficiale”, subliniază reprezentanţii CNAIR.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI