Control al ANPC, în urma unei petiţii care reclama condiţiile în care călătorii sunt transportaţi pe traseele din judeţul Dâmboviţa

Comisarii de la protecţia consumatorilor au făcut un control la firme de transport public, în judeţul Dâmboviţa, după ce au primit o petiţie prin care li se aduceau la cunoştinţă condiţiile pe care călătorii sunt nevoiţi să le accepte atunci când folosesc unele mijloace de transport în comun. Trei firme au primit amenzi de 45.000 de lei, după ce comisarii au descoperit numeroase zone insalubre atât în săli de aşteptare cât şi în microbuze.

Acţiunea de control desfăşurată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud  Muntenia  a avut loc în urma unei petiţii prin care este sesizată calitatea serviciilor prestate de operatorii de transport persoane, controalele fiind efectuate de  echipe mixte de comisari din cadrul Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa şi Prahova.

„În urma neregulilor constatate pe teren, comisarii au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 45.000 lei şi 3 avertismente operatorii economici verificaţi (SC GRUP ATYC SRL Târgovişte, Servicii Publice Municipale Târgovişte SRL, Milenium Trans Impex SRL) şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor pentru două săli de aşteptare şi patru mijloace de transport”, au transmis oficialii instituţiei, pe Facebook.

În timpul verificării comisarii au constatat că există numeroase zone murdare în săli de aşteptare, dar şi în mijloacele de transport, au găsit microbuze neigienizate, cu tapiţeria scaunelor deteriorată şi extrem de uzată şi chiar autovehicule ruginite şi cu luneta fisurată.

„Ţinând cont că în general utilizatorii transportului public  judeţean sunt  oameni de rând muncitori cu venituri  modeste şi elevi , avem o datorie în plus să îi protejăm. De aceea  acest gen de acţiuni vor fi făcute în mod regulat în toate judeţele din Regiunea Sud  Muntenia, până când firmele care sunt angrenate în prestarea acestui tip de  servicii (servicii de utilitate publică) vor înţelege că în schimbul banilor încasaţi zi de zi trebuie să ofere un serviciu decent”, a transmis şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud  Muntenia, Ion Iordăchescu.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI