Proiect de lege pentru reintroducerea uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar

AUR a depus la Senat un proiect de lege privind reintroducerea uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar.

Iniţiativa, denumită ”Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ”, îi are ca iniţiatori pe deputaţii George Simion şi Lilian Scripnic, anunţă formaţiunea. Iniţiatorii propunerii afirmă că ”o uniformă elimină etalarea ultimei mode, a blugilor ultimul răcnet sau a bluzelor fancy cumpărate din mall-uri, în cazul copiilor ai căror părinţi au posibilităţi financiare, în timp ce alţi copii cu posibilităţi materiale mai modeste să dezvolte complexe de inferioritate în baza a ce au sau nu, ca haine pentru şcoală”.

Potrivit iniţiatorilor, în România, uniformele şcolare au o tradiţie neîntreruptă încă din secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre. Primele uniforme şcolare de pe teritoriul ţării noastre au apărut la Turnu Severin în 1897. Ulterior, prin reforma la scară largă a învăţământului, implementată de Spiru Haret, obligativitatea purtării uniformelor şcolare s-a extins la nivel naţional.

”În perioada interbelică, purtarea uniformei şcolare era un motiv de mândrie pentru elevii români, datorită sentimentului de apartenenţă la o comunitate prestigioasă de tineri studioşi. Acestui sentiment i se răspundea, din partea societăţii, cu respect şi admiraţie. Ulterior, ca efect al introducerii uniformelor şcolare inspirate din modelul sovietic, sentimentele de mândrie şi de apartenenţă la o comunitate studioasă s-au degradat în timp, astfel că, la sfârşitul anilor ‘80, elevii aveau o atitudine ostilă faţă de uniformă şi conformism”, spun cei de la AUR.

Potrivit parlamentarilor, ”în ţara noastră nu au fost efectuate studii sociologice şi pedagogice pe tema uniformelor şcolare. De altfel, chestiunea nu a fost tratată ştiinţific în studii de specialitate pedagogică”.

”Studiile şi sondajele finanţate şi efectuate de-a lungul timpului în ţările vest-europene şi în Statele Unite ale Americii au pus în evidenţă cu predilecţie avantajele purtării uniformei şcolare. Există un studiu desfăşurat de Universitatea Houston care a demonstrat că rezultatele la testele aplicate unei şcoli de fete au crescut cu până la 3 procente după introducerea uniformelor şcolare. Alţi specialişti susţin că „alegerile vestimentare nu mai reprezintă o problemă, deci te poţi concentra pe şcoală, nu pe ce vei purta la şcoală” sau ca „uniformele elimină distragerile şi dramele închipuite şi ajută la concentrarea pe învăţare”. Un studiu efectuat de Universitatea Oxford Brooks demonstrează că uniformele contribuie la „un sentiment de mândrie şcolară”. Un alt studiu, în care au fost implicate 1000 de şcoli gimnaziale din Texas, a arătat că elevii care poartă uniforme au „o percepţie pozitivă mai puternică asupra faptului că aparţin unei comunităţi şcolare decât cei care nu poartă uniforme”.  În cadrul Universităţii Syracuse funcţionează un centru de studiere a agresivităţii şi efectelor acesteia, care a demonstrat că purtarea uniformei îi ajută pe elevii care întâmpină dificultăţi să simtă că beneficiază de suportul comunităţii. „Este vorba despre un sentiment de apartenenţă” care se pare că le este de mare ajutor”, spun iniţiatorii în expunderea de motive. 

Potrivit iniţiatorilor, ”purtarea uniformei elimină stresul copiilor (dar şi al părinţilor) de a decide zilnic cu ce să se îmbrace, precum şi a tentaţiei de a purta la şcoală o vestimentaţie excentrică, din tendinţa specifică vârstei de a epata în faţă colegilor sau de a se impune în faţa acestora”. 

”Un avantaj economic real pentru părinţi îl constituie faptul că cheltuielile legate de procurarea uniformei şcolare au loc, de regulă, o dată pe an, astfel că părinţii nu vor mai fi nevoiţi să reînnoiască frecvent garderoba de şcoală a copiilor. Statistic, în unităţile de învăţământ în care se poartă uniformă şcolară, elevii sunt „mai disciplinaţi, mai atenţi, ascultă mai bine, nivelul de zgomot e mai mic, iar timpul irosit la începutul fiecărei ore, înainte de începerea predării, este redus”, spun cei de la AUR.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI