Preşedintele american Joe Biden a discutat la telefon cu regele Charles al III-lea, i-a transmis condoleanţe pentru decesul reginei Elisabeta a II-a şi şi-a exprimat ”dorinţa de a continua o relaţie strânsă” cu noul suveran, relatează AFP.
Joe Biden ”a transmis marea admiraţie a poporului american faţă de regină”, anunţă într-un comunicat Executivul american.
Aceasta este prima discuţie anunţată între Joe Biden şi noul rege britanic.
Locatarul Casei Albe urmează să asiste personal la funeraliile lui Elisabeta a II-a luni, la Londra.
Elisabeta a II-a, ”prin demnitatea şi loialitatea sa, a consolidat prietenia pe termen lung şi relaâia specială care unesc Statele Unite şi Regatul Unit”, subliniază Casa Albă.
Sursa: Libertatea Zilei