Blue Air atacă în instanţă amenda de 2 milioane de auro de la ANPC

Compania Blue Air anunţă că atacă în instanaţă amenda primită de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi lansează acuzaţii la adresa conducerii autorităţii.

Compania Blue Air a primit o amendă de 2 milioane de euro, a anunţat săptămâna trecută ANPC, precizând că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au făcut plăţi în valoare toatală de peste 66 de milioane de lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene. Conform ANPC, au fost primite 924 de reclamaţii din mai multe state referitoare la Blue Air, amenda primită fiind cea mai mare dată vreodată unui operator economic. De asemenea, compania are obligaţia să nu mai pună la dispoziţia consumatorilor oferte de zbor pentru care Blue Air nu are dotările sau mijloacele necesare realizării acestora, dar şi să restituie contravaloarea serviciilor anulate

“În primul rând, arătăm faptul că, în termenul legal, ne vom adresa instanţei de judecată competente cu solicitarea de anulare a Procesului Verbal de Constatare a Contravenţiei nr. 935562 din data de 14 Iunie 2022 (PVCC nr.935562/14.06.2022) emis de ANPC, având în vedere caracterul profund ilegal şi discriminatoriu al acestuia, urmând ca până la momentul la care justiţia va pronunţa o sentinţă definitivă asupra cererii noastre, să nu mai comentăm în niciun mod această speţă, considerând că este atât dreptul, cât şi obligaţia oricărui cetăţean sau oricărei entităţi juridice din România să îşi tranşeze disputele administrative, comerciale sau civile, numai prin intermediul instanţelor judecătoreşti, deciziile definitive ale acestora fiind obligatorii de a fi puse în practică, indiferent dacă ne covin sau nu”, transmite Blue Air.

”Vom depune absolut toate eforturile legale necesare pentru înlăturarea abuzului săvârşit de funcţionarii din cadrul ANPC”, dă asigurări compania.

De asemenea, reprezentanţii Blue Air fac referire la ”propuneri mai mult sau mai puţin voalate, venite din partea Preşedintelui ANPC dl. Horia Constantinescu”, precum şi la faptul că că li s-ar fi solicitat să dea ANPC date referitoare şi despre alte companii aeriene – Wizz Air, Ryan Air sau Tarom – lucru pe care l-au refuzat.

Care sunt argumentele Blue Air: 

  1. În comunicatul de presă al ANPC din data de 15 Iunie 2022 (precum şi în comunicările personale ale Preşedintelui ANCP, dl. Horia Constantinescu) se comunică, în fals, faptul că „Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorităţii restricţiilor de zbor impuse de pandemia de Covid – 19) …..” (Sublinierea ne aparţine);
  2. În comunicatele de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 şi 13 Iulie 2022, precum şi în PVCC nr.935562/14.06.2022 şi RASS nr.04/12.07.2022, se face o afirmaţie incompletă, cu rea credinţă, menită să inducă în eroare opinia publică şi, ulterior, instanţele de judecată, în sensul în care se spune că „ …. operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări…..”, fără a se menţiona, absolut în niciun mod, faptul că la data efectuării controlului de către ANPC, Blue Air a pus la dispoziţia acestei instuţii dovezile necesare care demonstrau faptul că 107.674 de pasageri care au făcut parte din grupul de pasageri cu zboruri anulate, fuseseră deja despăgubiţi sau compensaţi cu o formă de plată acceptată de respectivii pasageri, iar până la sfârţitul anului 2022 erau programaţi la despăgubire alţi 30.000 de pasageri, până la expirarea perioadei de concordat preventiv, respectiv luna Iulie 2023, absolut toţi pasagerii din grupul menţionat de ANPC urmând a fi despăgubiţi în întregime.

Deşi suntem absolut de acord că fiecare pasager este important şi merită despăgubit de Blue Air atunci când este prejudiciat din culpa noastră, dorim să menţionăm faptul că pasagerii rămaşi de despăgubit la acest moment reprezintă 1,97% din totalul pasagerilor transportaţi de Blue Air în perioada Martie 2020 – Iulie 2022!

  1. Caracterul profund discriminatoriu al comunicatelor de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 şi 13 Iulie 2022, precum şi ale PVCC nr.935562/14.06.2022 şi RASS nr.04/12.07.2022 este dat de faptul că reprezentanţii acestei instituţii au la cunoştinţă în mod detaliat de toate anulările de curse aeriene efectuate de celelalte companii aviatice care îşi desfăşoară activitatea în România, înţelegând însă să îşi îndrepte „atenţia” şi să amendeze, cu amenda maximă prevăzută de lege, exclusiv Blue Air, în condiţiile în care putem face oricând dovada faptului că nu suntem, în absolut niciun caz, compania cu cele mai multe zboruri anulate!
  2. Ca urmare a faptului că reprezentanţii Blue Air nu au înţeles să achieseze, în absolut niciun mod, la propuneri mai mult sau mai puţin voalate, venite din partea Preşedintelui ANPC dl. Horia Constantinescu care ne comunica faptul că, cităm „ …. pot fi evitate costurile amenzii, dar trebuie să gasim soluţii pentru un minim de 10-20% din sumă care să acopere stresul comisarilor din ANPC care sunt terorizaţi de plângeri faţă de Blue Air” sau cele venite din partea Directorului General ANPC, dl. Paul Silviu Anghel, care ne indica în discuţiile oficiale avute ce fel de ceasuri scumpe îi plac, aceştia au coordonat şi condus aceste abuzuri împotriva Blue Air, ignorând absolut toate motivele de fapt care au condus la scăderea cifrei de afaceri a acestei societăţi de la 415.000.000 EUR în anul 2019 (an în care Blue Air a transportat peste 4.500.000 de pasageri) şi a realizat profit operaţional, la aproximativ 125.000.000 EUR în anul 2021, incluzând şi operaţiunile din Italia (an în care Blue Air a fost lăsat să transporte un număr de doar 1.648.024 pasageri) şi pierderi care, începând cu luna Martie 2020 şi până în luna Martie 2022, depăşesc suma de 125.000.000 EUR!

De asemenea, în ciuda solicitărilor formale ce ni s-au adresat, de a, cităm, „Da date de la Wizz Air, Ryan Air sau Tarom, să ne ducem şi peste ei” am refuzat să furnizăm orice fel de date considerând că acestea există din abundenţă în spaţiul public, fiind evident faptul că funcţionarii din cadrul ANPC au avut o singură ţintă, şi anume Blue Air, considerând probabil că, nefiind o companie de stat sau neavând în spate fonduri uriaţe de investiţii, suntem o ţintă mult mai uşor de convins să „colaborăm”, în sensul celor menţionate în paragraful anterior.

Pentru toate motivele arătate mai sus şi pentru că suntem ferm convinşi că nu avem absolut nicio culpă în izbucnirea pandemiei de COVID – 19, ştim absolut sigur că nu suntem cei care am introdus numeroase valuri de restricţii care au condus la anularea a zeci de mii de planuri de zbor, că nu ne-am dorit niciodată ca cifra de afaceri sa scadă cu 65-70% şi să fim nevoiţi să reducem flota de aeronave de la 33 unităţi la 13 şi că ştim în detaliu motivele pentru care principalul furnizor de aeronave al Blue Air a pus pe hold livrările celor 5 noi unităţi de BOIENG 737 – MAX de existenţa cărora se leagă anulările de zboruri din anul 2022, asigurăm opinia publică din România, pe pasagerii Blue Air, pe angajaţii şi creditorii societăţii, că vom depune absolut toate eforturile legale necesare pentru înlăturarea abuzului săvârşit de funcţionarii din cadrul ANPC care au întocmit şi semnat PVCC nr.935562/14.06.2022 şi RASS nr.04/12.07.2022.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI