Alertă! Aceste orașe raționalizează apa potabilă din cauza secetei

Mai multe orașe din zona nordului Italiei au luat măsura de a raționaliza apa potabilă din cauza secetei.  

În Verona și Pisa locuiesc peste 350.000 de oameni cumulat. Aceste orașe au început raționalizarea apei potabile începând de sâmbătă, ca urmare a unei secete istorice în regiunea nordului Italiei, relatează Euronews. Măsurile vin după ce starea de urgență a fost declarată în nordul Italiei.

Până la data de 31 august, apa potabilă nu mai poate fi folosită pentru udarea grădinilor, terenurilor de sport, pentru spălarea mașinilor, pentru umplerea piscinelor sau pentru orice altă activitate care nu implică o nevoie umană strictă, au anunțat autoritățile regionale din ambele orașe.

Folosirea apei pentru spălare și igienă corporală rămâne permisă în ambele orașe.

Cei descoperiți că încalcă aceste restricții pot fi amendați cu până la 500 de euro în Verona și în Pisa. Restricțiile au fost promulgate de primarii celor două orașe – Damiano Tomasi în Verona și Michele Conti în Pisa.

„Sunt măsuri necesare pe care multe orașe din Toscana și Italia le adoptă, pentru a asigura că există suficientă apă de băut într-o perioadă de vară critică, din cauza temperaturilor crescute, nivelului redus de precipitații și creșterea consumului produsă de activitățile turistice”, a spus Conti.

Peste 100 de municipii din nordul Italiei au adoptat măsuri similare de conservare a apei, însă Verona și Pisa sunt cele mai mari orașe care adoptă astfel de restricții.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI