Prima țară care ar putea trimite avioane de luptă și tancuri Ucrainei

Slovacia ar putea deveni prima țară care trimite avioane de luptă Ucrainei de la declanșarea invaziei rusești, potrivit premierului slovac Eduard Heger, citat de Ukrinform.

Heger a afirmat acest lucru într-o emisiune a televiziunii CT24 la care a participat alături de omologul său ceh, Petr Fiala, menționând de asemenea posibilitatea transferării de tancuri Ucrainei.

„Dar nu vreau să intru în detalii fiindcă Ucraina ne-a cerut să nu detaliem informațiile despre aceste [livrări] de echipamente”, a declarat Eduard Heger.

Agenția Reuters notează de asemenea că liderii celor două țări au anunțat de asemenea că, începând din luna septembrie, Cehia va ajuta Slovacia să își protejeze spațiul aerian.

Bratislava ceruse asistența Cehiei în acest sens în luna iunie, cerând ajutor cu protejarea spațiului aerian până la primirea avioanelor de luptă F-16 pe care le-a comandat.

Aceste avioane ar urma să înlocuiască aeronavele MiG-29 aflate în prezent în dotarea forțelor sale aeriene și pe care Slovacia ar urma să le doneze Ucrainei, potrivit Ukraîisnka Pravda.

În luna mai Slovacia și-a pus în alertă toate sistemele defensive după un atac rusesc cu rachete în Transcarpatia, o regiune ucraineană aflată la aproximativ 100 de kilometri de granița dintre cele două țări.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI