Simona Halep va juca împotriva Paulei Badosa în optimi la Wimbledon 2022.
Sportiva din Spania, a patra favorită a competiției de la All England Club, și-a amintit de precedenta întâlnire dintre cele două și a afirmat că speră ca românca să nu joace la fel de bine și pe iarba londoneză.
Halep și Badosa au mai jucat o singură dată în circuitul WTA, chiar în acest an, iar Simona s-a impus fără emoții la Madrid, pe zgură, scor 6-3, 6-1.
„Am o parte de tablou foarte grea. Este ca și cum aș avea în față campioane de Grand Slam în fiecare meci. Dar totuși, îmi plac astfel de jocuri. Am întâlnit-o pe Simona la Madrid. Cred că a jucat incredibil în acel meci. Sper că nu va mai juca așa împotriva mea și aici. Cred că îi place să joace împotriva mea, cred că îi convine jocul meu”, a spus Paula Badosa, citată de Eurosport.
Paula Badosa are în palmares trei trofee WTA: Indian Wells, Belgrad (2021) și Sydney (2022).
În prezent, Badosa ocupă locul 4 în ierarhia mondială. Cea mai bună clasare a carierei a fost locul 2 WTA, în aprilie 2022. De-a lungul timpului a strâns din tenis $4.753.865.
Sursa: Libertatea Zilei