Estimări sumbre pentru această vară. 65% dintre turiști au avut deja cel puţin o întârziere sau o anulare de zbor

Companiile aeriene, indiferent că sunt de linie sau low-cost, anulează, reprogramează din scurt sau amână zboruri în această perioadă, motiv pentru care multe dintre ele se confruntă acum cu un val de reclamaţii.

Potrivit unui sondaj realizat de FlightClaim, platformă specializată în asistarea pasagerilor care întâmpină probleme cu zborurile, în contextul haosului din aviaţie, 55% dintre pasagerii care au zboruri anunţate pentru vara aceasta sunt de părere că există şanse mari să se confrunte cu o anulare sau modificare de zbor. În acelaşi timp, 65% dintre ei au avut deja cel puţin o întârziere sau o anulare de zbor.

”Sute de zboruri anulate sau întârziate ore în şir, incertitudine şi întrebări rămase fără răspuns: aşa arată atmosfera generală din aeroporturile din întreaga lume în plin sezon estival. Fie că este vorba despre lipsa de personal, de overbooking sau de probleme tehnice, companiile aeriene, indiferent că sunt de linie sau low-cost, anulează, reprogramează din scurt sau amână zboruri în această perioadă, motiv pentru care multe dintre ele se confruntă acum cu un val de reclamaţii”, arată FlightClaim, platformă specializată în asistarea pasagerilor care întâmpină probleme cu zborurile lor.

În acest context, pasagerii sunt cei care au cel mai mult de suferit, fiind nevoiţi să îşi anuleze călătoriile sau să îşi regândească întregul plan de concediu. Tocmai din acest motiv, specialiştii în turism le recomandă să fie pregătiţi pentru orice situaţie şi să aibă în vedere o variantă de rezervă.

Potrivit unui sondaj realizat de FlightClaim, peste 82% dintre participanţi spun că au zburat deja cu avionul de la începutul anului şi până în prezent, în timp ce 92% şi-au exprimat intenţia de a călători vara aceasta cu avionul.

În topul locurilor alese de ei se numără Europa (votată de 87,5%), destinaţiile intercontinentale depărtate, cum ar fi Statele Unite ale Americii, votate de 27,5% dintre respondenţi, şi destinaţiile intercontinentale apropiate, cum ar fi Egiptul, Israelul sau Emiratele Arabe Unite, votate de 17,5% dintre respondenţi.

În acelaşi timp, studiul arată că românii continuă să rezerve din timp biletele de avion, în încercarea de a prinde cele mai bune preţuri: 47,5% dintre persoanele chestionate le achiziţionează cu 2 săptămâni – 2 luni înainte, 37,5% le iau cu mai mult de două luni înainte, în timp ce doar 15% le cumpără cu 2 săptămâni înainte.

De asemenea, cazarea este luată în cele mai multe cazuri odată cu biletul de avion (61,5%). 28,2% dintre respondenţi aleg să rezerve cazarea cât mai aproape de data plecării, astfel încât să vadă dacă se modifică sau nu zborurile, iar 10.3% îşi rezervă cazarea înaintea avionului.

În contextul haosului din aviaţie, 55% dintre pasagerii care au zboruri anunţate pentru vara aceasta sunt de părere că există risc mare să se confrunte cu o anulare sau modificare de zbor.

În acelaşi timp, 65% dintre ei au avut deja cel puţin o întârziere sau o anulare de zbor.

”În ceea ce priveşte soluţiile la care au recurs aceştia în cazul unor probleme, se pare că 67,8% dintre ei au optat pentru varianta propusă de compania aeriană (returul banilor în cont, rerutarea zborului, acceptarea noului program propus). 21,4% au recurs la o companie specializată în asistarea pasagerilor pentru obţinerea despăgubirilor, pe când 3,6% au depus plângere la ANPC”, arată compania.

Companiile aeriene low-cost încă sunt preferate (în proporţie de 73,7%) de pasageri în detrimentul celor de linie. Printre motivele pentru care pasagerii susţin că ar renunţa să mai meargă cu o anumită companie aeriană se numără: anulările şi întârzierile repetate ale zborurilor, politica bagajelor, comportamentul inadecvat la bordul navei, dar şi comunicarea deficitară cu pasagerii.

Pasagerii pot beneficia de compensaţii din partea liniilor aeriene pentru întârzierea sau anularea zborurilor, dar şi pentru pierderea bagajelor.

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piaţa europeană de 3 ani. FlightClaim.ro a obţinut până acum compensaţii pentru peste 40.000 de pasageri din întreaga Europa şi pentru peste 10.000 de pasageri din România, fără niciun cost iniţial pentru pasagerii afectaţi (doar pe bază de comision de succes). În septembrie 2019 compania a anunţat intrarea în acţionariat a consultantului în turism Răzvan Pascu. FlightClaimEU.com este o companie olandeză fondată de un fost bancher din Olanda, cu afaceri în 16 ţări din Europa, parte din grupul de firme Claims Corporation Network, cu activitate în domeniul compensaţiilor pentru clienţi pe RCA, CASCO şi alte tipuri de asigurări.

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI