Theodora Becali Mincu, fiica cea mare a omului de afaceri George Becali, şi soţul său, Mihai Theodor Mincu, au redeschis fostul hotel Inter din staţiunea Venus sub denumirea Becali Hotels, anunţă Profit.ro.
Cei doi soţi au primit hotelul de la George Becali, care l-a cumpărat anul trecut de la Interagro, grupul omului de afaceri Ioan Niculae.
„Fostul hotel Inter se va deschide în iunie sub denumirea Becali Hotels şi va fi catalogat la 5 stele. Am făcut puţine modificări la exterior, la plajă, la şezlonguri. De la anul ne propunem să facem şi schimbări la interior. Deocamdată vrem să vedem cum ne descurcăm cu acest hotel, iar pe viitor, dacă ne acomodăm cu o astfel de afacere, vom analiza şi varianta extinderii pe acest segment“, a declarat anterior, pentru Profit.ro, Mihai Mincu.
Hotelul, construit în 1971, are 5 etaje, 92 de camere, o suprafaţă construită de 2.670 metri pătraţi şi un teren de 4.584 metri pătraţi, cu acces direct la plajă, două restaurante şi piscină exterioară. Pentru o noapte de cazare prețul este de circa 700 de ron.
Sursa: Libertatea Zilei